Gheorghe Piperea, despre starea de urgenţă din Ungaria
Avocatul Gheorghe Piperea a comentat pe pagina sa de facebook decizia guvernului Viktor Orban de a decreta stare de urgenţă în Ungaria.
„Viktor Orban a declarat stare de urgență în Ungaria pentru a … crea spațiu de manevră. De ce? Ca să țină în afara războiului Ungaria și familiile hune… Adică, trăiască lupta pentru pace. Cu acest precedent, putem fi aproape siguri că și alți liberali, ordoliberali sau paternaliști vor găsi pretexte pentru a conduce țări prin stări de urgență și ordonanțe militare. În situații de acest gen, nu mai există democrație, drepturi și libertăți individuale și nici economie de piață și competiție, merit și calitate a vieții. Cine și-a dorit economie de război, acum o are. Urmează raționalizarea, cartelizarea, distribuția militarizată și planificată, adică tot ce era mai “bun” în comunism. Vestea bună e ultima propoziție din poemul Hannibal, de Eugen Jebeleanu: Și n-au învins”, scrie avocatul Gheorghe Piperea.
Citiți și:
Ungaria decretează starea de urgență
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.