George Scripcaru anunţă primele modificări. „Vor fi demontate începând de astăzi”

George Scripcaru, primarul Braşovului, a anunţat astăzi modificări importante în ceea ce priveşte traficul din Braşov.
Astfel, primarul a precizat că a dat dispoziţie ca indicatoarele care limitează viteza la 30 km/h pe străzile Iuliu Maniu şi Lungă să fie ridicate.
„Indicatoarele cu 30/h am spus să fie demontate începând de astăzi, pentru că n-au nicio justificare. Răspunsul a fost că alea erau montate pentru piste de biciclete, care piste de biciclete nu există, nu sunt, adică e o treabă de asta care nu cred că are nicio justificare”, a declarat George Scripcaru conform Radio România Braşov FM.
Totodată, primarul a precizat că va analiza situaţia benzilor dedicate transportului în comun şi a menţionat că, din cauza faptului că se formează blocaje în trafic, autobuzele vor reveni pe strada Lungă imediat ce lucrările din zonă se vor finaliza, mai scrie Radio România Braşov FM: „Astăzi am discutat să facem intervențiile la infrastructură în așa fel încât să pregătim acest lucru. Să reconfigurăm benzile de circulație pe sensul de coborâre, proiectantul să modifice proiectul și să desfacă pastila de la intersecție cu stada De Mijloc, să reglăm lucrurile pe sensul de coborâre pe strada Lungă în jos, la intersecție cu girația spre ieșire spre Calea Făgărașului”.
În fine, George Scripcaru a cerut ca specialiştii să regândească sistemele de semaforizare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







Nu a tinut mult “marea revolutie rutiera” a lui Coliban, zis Pinnochio. Normal! A facut si primarul zero, rahatul praf pe final. Bine ca nu a avut initiative in cei 4 ani de mandat caci cine stie ce Caracal 2 ajungea Brasovul. Vorba aceea: sa ne ferim de prostul harnic. In fine… E un giratoriu in Bartolomeu la Altex. Mic, mic, mic si PLIN de semafoare. Intr-o zi a intrat o bascula pe verde si cand sa iasa a prins rosu. Biensur, bascula a ramas infipta in micul giratoriu blocand circulatia. Noi intre timp, stateam tot la rosu ala. Bai nene, asa nervos era ala cu bascula, si pe buna dreptate, incat atunci cand s-a facut verde a tasnit pur si simplu, m-am si mirat ce demaraj avea mastodontul. Noroc ca nu ne-a facut a la Sibiu (cand cu recentul baraj uman, noua inventie a politiei). De aia zic: asa esec cum este, giratoriul ala ar trebui pastrat sau reprodus undeva pe camp ca dovada a gandirii a fostului primar #nimic concret. Nu mai zic despre treaba cu transportul in comun pe De Mijloc. O mizerie! De ce nu a deviat prin Schei?
Eu personal chiar ma bucur ca a castigat Scripcaru alegerile si ca Coliban le-a pierdut. Coliban era primarul oengeurilor si a unor papagali facebucisti, era o mana de latrai acolo care aia ii bagau prostii in cap. Tramvaie, etc.
Atata speranta am si eu de acum incolo, sa nu se imputa iarasi aerul, ca imi aduc aminte cum nu puteam deschide seara, noaptea, dimineata geamul sa aerisim.
las că a venit ,”marele specialist” a venit cu scripcă sa cante așa cum vrea mafia imobili, mafia betoanelor, slugoiul psdnl
Prestatia jenanta din prima conferinta de presa din noul mandat a fost pe masura analfabetismului si a grobianismului acestui personaj, datul nervos din maini si incapacitatea de-a lega o fraza coerenta fiind calitati apreciate de publicul sau fidel.La betoane inainte!
Hopa ….a apărut ,,cățelul,, usr ist…..in afara de moldovean , analfabet betoane in tot orașul…, etc…..mai dețineți alte replici ???? spre exemplu …realizari in 4 ani de mandat , al ,,celebrului brasovean,,…..marea realizare de pe str. Lunga …..dacă nu iti este sila de tine , mie imi este scârbă….persoane dezaxate ce sunteti
Bine ai punctat.Nivel intelectual 0 la fel ca alegătorii lui,ai observat la ăștia care îl omagiază pe betonist,că nu au alte argumente decât că “vai dar ce a făcut Coliban”-))))
Bravo, domnule primar, ca si in primul mandat, din prima zi incepeti munca! Va apreciem pentru tot ce ati realizat in Brasov, de aceea ati fost ales din nou.
Trebuie intervenit in centrul istoric, arata deplorabil majoritatea cladirilor si e pacat, pentru ca e foarte vizitat.
In zona belvederilor de pe Drumul Poienii, arborii trebuie taiati, ca sa poata fi admirat Brasovul.Acolo sunt permanent zeci de autoturisme din toata tara.
Ne mandrim cu orasul nostru si vrem ca si acum sa dovediti aceeasi harnicie si sa vedem multe realizari, ca in mandatele trecute.
Mult succes!
De ce arată deplorabil după 34 de ani???
Ce au belit cei dinainte de Coliban? Atâția ani , atâția bani aruncați aiurea?!?
Ce a facut mai “desteptul ” asta de nu leagă două cuvinte cum trebuie?
Domnule primar poate va îndreptați atenția și spre ieșirea către Sânpetru care ne mănâncă ficații zi de zi Succes
Păi unde au dispărut pistele alea?
Dar scoateți, dreaq, toate restricțiile că băieții cu bemveuri abia așteaptă să se înfigă din nou în primărie. Din curbă, după SIF au traiectoria setată fix în palatul lui Scripcă.
Pentru toți cei care l au ales pe incapabilul asta ,o sa vedeți ce mizerii o sa facă și să vă auzim atunci ce mai lătrați. Proștilor,a distrus un oraș întreg și voi tot puneți botul la eșecul asta de politician.