George Scripcaru anunță investiții la adăpostul public de câini din Brașov: „Soluția este simplă: sterilizare și adopție!”

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a vizitat adăpostul care funcționează în parteneriat cu Zoo Brașov și Asociația „Milioane de Prieteni”, unde sunt găzduiți în prezent aproape 400 de câini. Edilul a subliniat că fiecare dintre aceste animale are propria poveste și a anunțat un plan concret de investiții pentru modernizarea facilităților – Vezi un filmuleț în acest sens AICI.
Conform declarațiilor primarului, anul acesta vor fi direcționate fonduri importante către reparații și dotări noi, astfel încât acest loc să poată oferi condiții și mai bune pentru necuvântătoare. Totuși, George Scripcaru atrage atenția că, dincolo de investițiile financiare de la bugetul local, schimbarea reală vine prin responsabilitate individuală.
Soluția propusă de edil este una directă și se bazează pe doi piloni esențiali: sterilizarea și adopția pe termen lung. Primarul i-a îndemnat pe brașovenii care își doresc un câine să vină la adăpost pentru a adopta unul, avertizând în același timp că un animal înseamnă ani de grijă și un angajament serios.
În același timp, mesajul către proprietarii actuali de câini este unul ferm: sterilizarea este singura cale pentru a preveni abandonul și pentru a opri fluxul constant de pui care ajung în grija municipalității.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





