George Scripcaru, achitat definitiv în cel de-al patrulea dosar DNA
George Scripcaru, achitat definitiv în cel de-al patrulea dosar
Trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzația de infracțiuni de corupție – șantaj, fostul primar al Brașovului a fost achitat definitiv. Sentința de joi, 25 aprilie, a Curții de Apel Brașov a menținut achitarea dispusă în 2023 de Tribunalul Covasna, schimbând temeiul din „nu există probe” în „fapta nu e prevăzută de legea penală”.
Este vorba despre dosarul deschis de DNA în 2020, prin care directorul RATBV de la aceea vreme, Geore Cornea era acuzat că, pus de primarul George Scripcaru, a făcut presiuni pentru a bloca difuzarea clipurilor electorale în transportul public pentru un anumit partid, pentru ca în schimb să fie difuzate știri pozitive din realizările edilului. Refuzând, patroana firmei de publicitate ar fi fost amenințată.
Soluția instanței:
În baza art. 421 al. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpaţii Cornea George Mihai şi Scripcaru George împotriva sentinței penale nr. 17 din data de 20.04.2023 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. 1597/119/2020, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul temeiului soluţiei de achitare. Rejudecând cauza în aceste limite, schimbă temeiul achitării inculpaţilor Cornea George Mihai şi Scripcaru George din cel prev. de art. 16 lit. c Cod procedură penală în cel prev. de art. 16 lit. b teza I Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În temeiul art. 421 al. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în 25.04.2024 prin punerea la dispoziţie prin grefa instanţei”.
Astfel, George Scripcaru își păstrează „recordul de cel mai achitat primar din România”, după cum notează Lumea justiției.
Fostul primar a fost achitat în dosarul „Termoficarea” (detalii aici), în dosarul „Skoda” și cel al farmaciei de la Spitalul Judeţean.
„Am de partea mea dreptatea și decizia Justiției în toate dosarele în care am fost târât, pe nedrept, ani de zile. Eu am demonstrat că sunt nevinovat. Decizia definitivă a instanței este încă o dovadă că realitatea din Brașov nu se potrivește cu imaginea pe care încearcă să o vândă propagandă adversarilor politici”, a declarat Scripcaru pentru sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
-))))ce glumă,justiția din România.Toti penalii sunt achitați, hoți de nu știți voi cat au furat!
Justitia din Ro e demult o gluma proasta, ce-i drept plina de “speciali”. Acest individ este si va ramane un infractor “resapat” de-o gasca nesatula, venita la butoane dupa Ghise si intretinuta/dezvoltata cu banii publici alocati cu dedicatie. Coliban nu… Citeşte mai mult »
Pentru noi,tot un om de 2 lei rămâne acest “politician”.