Expres

George Buhnici a intrat în vizorul Consiliului pentru Combaterea Discriminării

  • buhnici-.jpg

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după derapajul influencerului George Buhnici cel care a declarat printre altele, într-un interviu la Antena Stars că lumea merge la mare să vadă „țâțe și buci”, iar femeile ar trebui să mai meargă la sală. Buhnici riscă să fie amendat dacă membrii CNCD vor concluziona că declarațiile fostei vedete PRO TV sunt discriminatoare la adresa femeilor.
Potrivit șefului instituției, Csaba Asztalos, citat de G4Media, membrii Consiliului vor „analiza limita libertății de exprimare în raport cu dreptul la demnitate al femeilor și în general al oamenilor din perspectiva aspectului fizic. O astfel de analiză durează 90 de zile în principiu, dar când e vorba mesaje publice, ne străduim să dăm o soluție cât mai repede”. În cazul în care CNCD va ajunge la concluzia că afirmațiile lui Buhnici sunt discriminatoare, acesta riscă o amendă între 2.000 și 100.000 de lei.

Citiți și:

Buhnici „pretinde să i se ofere PIELE FĂRĂ VERGETURI”! Comentariul Oanei Zamfir…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button