Expres

Garda Forestieră Brașov, în control pe teritoriul județului Covasna

 

Angajați de la Garda Forestieră Brașov, alături de colegi și polițiști covăsneni au efectuat controale, în perioada 11 – 16 iulie, pe raza județului vecin. La acțiune au participat și reprezentanți de la Ocolul Silvic Tălișoara.

Echipele de control au efectuat activităţi specifice pe raza municipiului Sf. Gheorghe şi a comunei Ghelinţa. „Cu această ocazie au fost legitimate 14 persoane, 7 autovehicule au fost controlate şi 2 operatori economici au fost verificaţi, fiind aplicate 4 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171/2010, în valoare totală de 6.000 lei, iar 4,12 mc cherestea speciile fag şi cireş au fost confiscaţi, în valoare totală de 4.960,84 lei”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Județeană Covasna.

În cadrul acestor activităţi, s-a constatat și că un bărbat de 53 ani, din comuna Ghelinţa, proprietar al unei stâne, în perioada 23 iunie – 11 iulie, a trecut cu animalele domestice prin fondul forestier Ghelinţa, fără a avea aprobările legale în acest sens. Faţă de cele constatate, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 1.000 lei.

Ieri, în ultima zi de acțiune, s-a efectuat un control la sediul şi depozitul de materiale lemnoase aparţinând unei societăţi comerciale din Sf. Gheorghe, iar în urma comparării stocurilor faptice cu cele scriptice a rezultat un plus de material lemnos în depozit de 3,84 mc cherestea specia fag şi respectiv de 0,28 mc cherestea specia cireş, pentru care reprezentantul societăţii nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.

„De asemenea, s-a constatat faptul că societatea nu a respectat prevederile legale de a verifica veridicitatea codurilor unice, prin interogarea aplicaţiei SUMAL, a mai multor avize de însoţire materiale lemnoase şi totodată nu a respectat dispoziţiile legale cu ocazia întocmirii a unor avize de însoţire pentru transportul de materiale lemnoase”, au precizat reprezentanții IJP Covasna.

Având în vedere cele constatate, operatorului economic în cauză i-au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei şi s-a dispus confiscarea materialului lemnos avut în plus, a cărui valoare este de aproximativ 5.000 de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button