Expres

Garda Forestieră Brașov, bilanțul controalelor din august: amenzi de aproape 190.000 de lei și peste 228 mc de lemn confiscați valoric sau fizic

138 de controale au fost desfășurate în domeniul silvic în luna august, fiind constatate 59 de fapte contravenționale și un caz de tăiere ilegală care poate fi calificat drept infracțiune. Alte 168 de acțiuni au vizat controlul regimului cinegetic.

Amenzi de 187.250 de lei și peste 228 mc de material lemnos confiscați

Garda Forestieră Brașov a prezentat bilanțul activității desfășurate în luna august 2026 pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a neregulilor privind expedierea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.

În total, inspectorii au efectuat 138 de acțiuni de control. În urma verificărilor au fost constatate 59 de fapte contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 187.250 de lei.

Totodată, au fost confiscate 228,825 metri cubi de material lemnos, dintre care 7,380 mc fizic și 221,445 mc valoric, cu o valoare totală de 82.450,74 lei.

În timpul controalelor a fost identificat și un caz de tăiere ilegală, cu un volum de 16,21 mc de material lemnos, faptă care poate fi calificată drept infracțiune.

La o parte dintre acțiuni au participat și reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene.

29 de avize de însoțire neconforme, identificate în SUMAL 2.0

Verificările au continuat și în sistemul SUMAL 2.0. În luna august au fost efectuate 779 de operațiuni, dintre care 328 au vizat solicitări de corecție a APV-urilor, autorizațiilor, avizelor și stocurilor.

De asemenea, inspectorii au realizat 122 de verificări privind stocurile și operațiunile din sistem și alte 329 de verificări referitoare la respectarea cadrului procedural legal.

În urma verificărilor din SUMAL 2.0 au fost identificate 29 de avize de însoțire a materialului lemnos neconforme. Garda Forestieră Brașov mai precizează că, în august, a fost asigurată predarea către structurile silvice a unui volum de 14,502 mc de material lemnos, provenit din depășirea toleranțelor minim acceptate la destinatar.

168 de controale în domeniul cinegetic

O activitate importantă a Gărzii Forestiere Brașov a vizat și controlul regimului cinegetic. În acest domeniu au fost desfășurate 168 de acțiuni.

Dintre acestea, 152 au vizat evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat, șapte au fost controale în teren privind realizarea studiilor de evaluare a exemplarelor din speciile de interes cinegetic, iar două au fost controale tematice.

Au mai fost efectuate controale privind licențierea, respectarea prevederilor legale referitoare la organizarea și practicarea vânătorii, achitarea tarifelor de gestionare și prevenirea și combaterea actelor de braconaj.

Inspectorii au verificat, de asemenea, 17 sesizări privind activitatea de implementare cinegetică și nouă deconturi întocmite în baza OUG nr. 81/2021.

În plus, reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov au participat la 60 de comisii de evaluare a pagubelor produse de speciile de interes cinegetic prevăzute în anexa 1 a Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.

În urma controalelor din domeniul cinegetic au fost constatate trei fapte contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 2.500 de lei.

Aproape 5.000 de hectare, incluse în contracte de administrare și servicii silvice

În ceea ce privește activitatea de implementare și avizare, în luna august au fost emise două decizii/avize pentru ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier național, pentru o suprafață de 0,7074 hectare, precum și un aviz pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de 0,9893 hectare.

Au fost emise și trei decizii pentru aprobarea depășirii posibilității decenale și cinci pentru aprobarea depășirii posibilității anuale.

Totodată, Garda Forestieră Brașov a încheiat 149 de contracte de administrare și servicii silvice, care vizează o suprafață totală de 4.905,38 hectare.

În aceeași perioadă au fost emise 20 de avize pentru construcții amplasate la mai puțin de 50 de metri de limita fondului forestier și două avize pentru întocmirea unor documentații PUZ.

Consilierii instituției au verificat 145 de acte de punere în valoare (APV), care însumează un volum de 28.645 mc.

Garda Forestieră Brașov a participat și la patru ședințe APM, în urma cărora au fost emise 38 de puncte de vedere pentru proiectele analizate, precum și la trei convocări pentru preavizarea soluțiilor tehnice – Conferința a II-a, pentru o suprafață de 1.516,5 hectare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google