GALERIE FOTO. Operațiunea „CRISTAL”. Mai bine de jumătate din Brintex, închis după răspândirea veștii controlului antifraudă
Inspectorii antifraudă Sibiu au pornit o amplă acțiune de verificare în complexul comercial Brintex. Controlul inopinat, care vizează atât comercianții cât și conducerea complexului, a început la 9.30 dimineața.
De frica amenzilor usturătoare, mai bine de jumătate dintre comercianți, care cel mai probabil nu aveau actele în regulă, și-au închis magazinele și au plecat, afisând pe ușile magazinelor mesaje precum „Probleme personale”, „După marfă” și „Revin imediat”.
În cazul acestora, inspectorii antifraudă le vor sigila magazinele, iar pentru a-și recupera marfa, comercianții trebuie să se prezinte la Agenția Națională de Administrare Fiscală Sibiu. Totodată, reprezentanții ANAF au precizat că ruperea sigiliului se pedepsește cu închisoarea.
Din categoria comercianților care ar părea să nu aibă toate actele în regulă, mai fac parte și operatorii economici care nu și-au închis magazinele dar au blocat accesul cu o coadă de mătură sau un manechin și au părăsit complexul comercial.
„În mod normal dacă nu e nimeni acolo, marfa poate fi abandonată, iar în situația asta se confiscă. Mai putem anunța administratorul angroului, iar acesta are datele de contact ale firmei și se contactează proprietarul”, a explicat pentru mytex.ro purtătorul de cuvânt al ANAF, Alexandru Cristea.
Complexul Brintex din Brașov face obiectul acțiunii inspectorilor antifraudă care vor monitoriza 24 de ore din 24 intrările și ieșirile de marfă, iar în cazul celor găsiți cu neregului se va demara controlul amănunțit al activității desfășurate până în prezent.
ANAF a demarat, astăzi, prima etapă a unei ample operațiuni de control și monitorizare, a firmelor care își desfășoară activitatea în toate centrele engros din România.
În fiecare zi, până pe 25.12.2015, atât în cadrul controalelor operative, cât și al verificărilor documentare și al întâlniriilor cu reprezentanții firmelor depistate cu neregului în timpul controalelor, inspectorii antifraudă din toată țara vor verifica în detaliu activitatea economică și traficul de mărfuri din toate complexurile comerciale, potrivit comunicatului remis de ANAF.
CITIȚI ȘI:
UPDATE. Operațiunea „CRISTAL”. Amplă acțiune de control a inspectorilor antifraudă la Brintex
ULTIMA ORĂ. Brașov. Acțiune de amploare a Direcției Generale Antifraudă Fiscală
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.