Expres

(Galerie FOTO) O micuță ursoaică din Harghita, salvată de Asociația Milioane de Prieteni din Brașov, după 2 ani de chin

  • IMG-20210427-WA0011_287887.jpg
  • IMG-20210427-WA0014_287888.jpg
  • IMG-20210427-WA0015_287889.jpg
  • IMG-20210427-WA0012_287890.jpg
  • IMG-20210427-WA0013_287891.jpg
 

O ursoaică de peste 2 ani, dar având mai puțin de 70 de kilograme a fost salvată de Asociația Milioane de Prieteni (județul Brașov) din „coșmarul” pe care îl trăia în localitatea Subcetate, din județul Harghita.

„În fiecare seară era alungată cu bâte, hăituită și speriată cu sunete puternice, ba chiar a și fost bătută…totul pentru că venea să caute câte-o bucată de pâine sau ceva să-i potolească foamea cumplită. Venea de pe dealuri și intra prin curțile oamenilor care o speriau îngrozitor. Este calvarul prin care a trecut timp de o lună o puiuță de urs, în localitatea Subcetate – Harghita. Din fericire, tot chinul a luat sfârșit azi-noapte când micuța a ajuns în Sanctuarul AMP Libearty (n.r. din Zărnești)”, au precizat reprezentanții asociației.

„Are puțin peste 2 ani și nu cântărește mai mult de 70 de kilograme. Deși nu prezintă semne de boală, medicul veterinar spune că este extrem de slăbită și deshidratată, foarte mică pentru vârsta ei și se vede clar că nu a avut ce mânca. A fost vaccinată antirabic, deparazitată și microcipată. Deocamdată, va petrece un timp în zona de carantină a sanctuarului pentru a se întrema iar atunci când va fi pregătită, va fi eliberată în pădurea de la Libearty unde se va putea juca în voie, va putea să se cațere în copaci și să înoate în piscină și nu va mai simți niciodată foamea”, au mai explicat reprezentanții AMP.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare