Gabriel Oprea, anunț despre alegerile europarlamentare
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Iaşi, că partidul va merge singur la alegerile europarlamentare care urmează să se desfăşoare la sfârşitul lunii mai. Aflat la Iaşi pentru a lua parte la o întrunire regională a UNPR, Oprea a anunţat că lista pentru Parlamentul European va fi stabilită în perioada următoare şi că nu a decis dacă va candida şi el.
„Ne pregătim pentru alegerile europarlamentare. Organizaţia Iaşi trebuie să obţină pentru alegerile europarlamentare 25.000 de semnături valide. Un partid politic pentru a putea participa la europarlamentare are nevoie de minim 200.000 de semnături valide. Nu avem un obiectiv strategic. Ne propunem să obţinem cât mai multe voturi. Credem că, în anul Centenarului, România are nevoie de oameni serioşi, oameni care se ţin de cuvânt şi are nevoie de dreptate şi de solidaritate mai multă. Mergem singuri la alegerile europarlamentare”, a afirmat liderul UNPR.
În ceea ce priveşte alegerile locale şi parlamentare de anul viitor, Gabriel Oprea a declarat că UNPR îşi propune să obţină 10% din sufragii.
„Pentru alegerile locale de anul viitor ne propunem peste 10%, la fel şi la alegerile generale. Până în iunie vom avea Comitet Executiv Naţional şi vom stabili ce vom face la prezidenţiale“, a precizat Oprea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.