Expres

Fractura – Liberalii brasoveni vor rediscutarea protocolului incheiat cu filiala PD

  • logomytex.png
 

Membru in Comitetul de Coordonare al Aliantei D.A. Brasov, consilierul judetean PNL Vasile Ungureanu a sustinut ca va propune astazi Biroului Permanent al PNL discutarea protocolului incheiat cu PD la nivelul judetului. „Trebuie sa punctam toate problemele sensibile din Alianta. Vom ajunge la o concluzie. Trebuie sa conlucram in interesul tuturor. Nu pot unii sa faca ceva si altii sa traga in ei”, a spus Ungureanu.
Insa, desi a sustinut ca nu ar fi probleme in Alianta D.A. Brasov, Ungureanu i-a atacat pe primarul George Scripcaru si prefectul Aurelian Danu, ambii reprezentanti ai PD: „Sunt suparat ca in Brasov se realizeaza lucrari fara sa aiba autorizatii de la Ministerul Culturii. De exemplu, pe strada Castelului s-au efectuat reparatii, iar asfaltul nu se incadreaza cu zona. Nu contestam ca asfaltul nu e bun, dar trebuiau sa fie dale de granit. Se executa ocolitoarea Brasovului, care a inceput din Sacele si nu are autorizatie de constructie. Consiliul Judetean ar fi trebuit sa dea autorizatia, dar nu s-a cerut asa ceva. Eu voi solicita si sanctionarea primarului din Sacele pentru ca nu a depus actele necesare in vederea eliberarii documentatiei”, a spus acesta. Precizam ca primarul din Sacele, Vasile Lata, care in prezent este arestat, a fost membru al PNL.
Trebuie spus ca, in cursul zilei de joi, primarul George Scripcaru a descoperit ca lucrarile efectuate de Consiliul Judetean Brasov la Baza „Olimpia” nu au nici un fel de acoperire legala, motiv pentru care a dispus sistarea oricarui fel de demers in zona. De asemenea, reprezentantii Directiei pentru Patrimoniu, Cultura si Culte din Brasov ne-au declarat ca nici una dintre lucrarile CJ la monumentele istorice nu a avut avize si autorizatii de la bun inceput, toate fiind luate pe parcursul executarii investitiilor.
De reprosuri nu a scapat nici prefectul Aurelian Danu, care a fost criticat fiindca a atacat in contencios administrativ un numar de cinci hotarari aprobate la ultima sedinta a plenului Consiliului Judetean.
„Daca in mandatul trecut, prefectul PSD a atacat doar doua hotarari, acum ni s-au atacat cinci, printre care si cele privind intrarea in parteneriat a CJ pentru administrarea bazei Olimpia si intentia administratiei judetene de a participa la construirea unui aeroport”, a spus Ungureanu. El a mentionat ca recent, cand s-a deplasat la Apata cu reprezentantii mai multor institutii publice in vederea solutionarii problemelor locuitorilor, a fost criticat de prefect.
„Am fost atentionat de prefect fiindca am fost sa fac treaba la Apata. I-am spus ca, daca vrea, nu mai fac treaba. Eu am fost acolo in calitate de presedinte al Comisiei Juridice a CJ, care coordoneaza consiliile locale”, a mai spus Ungureanu.
Referitor la aceste chestiuni, co-presedintele Aliantei D.A. Brasov si liderul PD la nivelul judetului, primarul George Scripcaru, a mentionat ca nu doreste sa comenteze in nici un fel afirmatiile liberalului.
„Ca in orice stat de drept, libertatea de exprimare si dreptul la propria opinie sunt principii fundamentale, reglementate si aparate de Constitutie. Fata de afirmatiile d-lui Vasile Ungureanu nu pot face nici un comentariu”, a spus prefectul Aurelian Danu. El a precizat, insa, ca „una dintre principalele atributii ale prefectului este verificarea legalitatii actelor administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene” si a anuntat ca a atacat doar patru acte emise de CJ Brasov: „Astfel, in baza art. 26 din Legea 340/2004 si in conformitate si cu respectarea tuturor dispozitiilor Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ, in aceasta saptamana am promovat patru actiuni, prin care am atacat patru hotarari ale CJ Brasov”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google