Fotbalist de top prins dopat
Fotbalist de top prins dopat. Paul Pogba, mijlocașul lui Juventus Torino, a fost prins dopat într-un meci în care a fost rezervă neutilizată. Este vorba despre meciul Udinese – Juventus 0-3, la finalul căruia au fost găsite doze anormale de testosteron în probele lui Pogba.
Mijlocașul riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 și 4 ani, dar pentru ca rezultatul să fie confirmat urmează să fie efectuate mai multe analize, scrie gsp.ro.
„Testosteronul nu poate fi folosit de sportivi, fiind inclus pe lista neagră a substanțelor interzise de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA). Folosirea testosteronului are ca obiectiv principal dezvoltarea forței și a masei musculare”, informează sciencedirect.com.
Pogba are trei zile la dispoziție să solicite proba B și, dacă se confirmă că s-a dopat, va fi automat suspendat temporar până când va fi judecat de Tribunalul Național Antidoping din Peninsulă.
Paul Pogba trebuie să aștepte decizia judecătorilor, care i-ar putea încheia cariera. Recent, el a mărturisit că a vrut să se lase de fotbal.
„Nu mai voiam să am bani! Îmi doresc să stau alături de persoane normale. În astfel de condiții o să mă iubească pe mine și nu pentru faimă și banii din cont. Câteodată viața este dură, dar eu nu mă voi da bătut”.
Pogba are 14 trofee în palmares: Campionatul Mondial și Liga Națiunilor cu Franța, 4 titluri, 3 Supercupe ale Italiei și două Cupe cu Juventus, Europa League și două Cupe ale Ligii Angliei cu Manchester United
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.