Fostul şef al revoluţionarilor Dorin Lazăr Maior, prins în Italia
Fostul şef al revoluţionarilor Dorin Lazăr Maior, prins în Italia. Are o condamnare de 5 ani la închisoare.
Dorin Lazar Maior, fost deputat şi fost lider al revoluţionarilor brașoveni, dar și al Blocului Național al Revoluționarilor (BNR), a fost prins de poliție în Italia, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS. Bărbatul ar fi fost săltat din San Cesareo.
Procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată în iunie 2016 pe Dorin Lazăr Maior, pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la aceasta infracţiune, la data faptelor fiind condamnat definitiv în altă cauză, pentru şantaj și era închis.
Maior fusese condamnat definitiv pe 11 noiembrie 2013 la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, iar în iunie 2020 a fost eliberat condiţionat.
Pe 19 iulie 2023, dosarul său de corupţie a avut un nou termen la Curtea de Apel Târgu Mureş, unde procesul fusese strămutat. După ce la termenele anterioare fuseseră emise mai multe amânări, magistraţii au dat acum o sentinţă definitivă, condamnându-l pe fostul lider al revoluţionarilor la peste 5 ani de închisoare.
„În baza art. 41 al. 1 Cod penal adaugă la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare restul rămas neexecutat de 1186 zile, recalculat prin scăderea din restul rămas neexecutat de 1444 zile la liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 89/S/23.07.2020 de Judecătoria Brasov definitivă prin decizia penală nr. 76/C/16.12.2020 a Curţii de Apel Braşov a unui număr de 258 zile conform dispoziţiilor din Decizia penală nr. 451/CO/3.12.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia II penală în dosarul nr. 837/4/2021 pedeapsă rezultantă pe care trebuie să o execute inculpatul M.L. D. fiind de 2 (doi) ani şi 1186 (o mie o sută şi optzeci şi şase) zile”, se precizează în decizia Curţii de Apel Târgu Mureş.
Tribunalul Braşov a emis un mandat de arestare pe numele său, însă nu a fost găsit, astfel că a fost dat în urmărire internaţională. Şi înainte de a fi arestat după sentinţa din 2013, Maior fugise din ţară în Dubai, potrivit datelor DNA Braşov de la acea vreme. Acesta a ajuns după gratii abia în 2015.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Si va fi adus in tara acest porc ?