Fostul episcop al Hușilor a fost caterisit / Ce statut are acum

Fostul episcop al Hușilor a fost caterisit / Ce statut are acum
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis caterisirea fostului episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a anunțat Patriarhia Română. Fostul episcop al Hușilor a fost condamnat, pe 30 aprilie, la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale împotriva elevilor de la seminarul teologic unde era profesor și în prezent se află închis în Penitenciarul Bacău. Zeci de biserici din județul Vaslui păstrează pe pereți picturi care îl reprezintă pe Corneliu Bârlădeanu.
Condamnarea lui Onilă a avut loc după dezvăluirile privind abuzurile acestuia făcute în presă.
La Palatul Patriarhiei, ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub președinția Patriarhului Daniel, a avut loc în zilele de 1 și 2 iulie.
Unul dintre punctele de pe ordinea de zi l-a reprezentat situația fostului episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu – Onilă, pe numele său de mirean – primul înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, condamnat definitiv pentru viol și agresiune sexuală.
„Sfântul Sinod a aprobat caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, în prezent acesta fiind monah penitent în Penitenciarul Bacău”, se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Corneliu Onilă, care la momentul condamnării avea rang de episcop retras, rămâne cu statul de monah (călugăr) în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

