Expres

Fosta Bancă săsească din Brașov se redeschide / Ce transformare

Fosta Banca săsească din Brașov se redeschide

Banca de cultură Apollonia (fosta Bancă săsească) devine, din 16 decembrie, cel mai mare centru cultural din Brașov. Pentru a marca deschiderea imobilului recent renovat, Primăria Brașov, în parteneriat cu Filarmonica, organizează în perioada 16 decembrie – 15 ianuarie o serie de acțiuni culturale. Totul, în cadrul evenimentului ,,Magia iernii la Brașov”.

„De vineri, Brașovul devine mult mai bogat cultural. Asta, odată cu deschiderea Băncii de cultură Apollonia. Acest centru, amenajat în imobilul recent renovat al fostei bănci săsești, va deveni spațiul în care artiști locali, naționali și internaționali să găsească loc de exprimare, dar și de întâlnire. Ne îndeplinim astfel promisiunea de a susține arta contemporană și cultura urbană. Dar și misiunea de a susține artiștii brașoveni. Tocmai de aceea, la prima expoziție a noii bănci de cultură, 57 de artiști brașoveni își vor expune lucrările. Astfel, le vor oferi vizitatorilor posibilitatea de a cunoaște arta brașoveană contemporană“, a declarat primarul Allen Coliban pentru BrasovCity.ro.

Banca de cultură Apollonia va găzdui expoziții de artă, serate muzicale, concerte, momente artistice, seri literare, spectacole de teatru pentru adulți și copii, ateliere de artă și creative. Va fi și suportul unui spectacol de video mapping în cadrul evenimentului „Magia iernii la Brașov”.

Participarea la toate evenimentele desfășurate de Banca de Cultură Apollonia este gratuită. 

Istoric – Fosta Bancă săsească

Conform sursei citate, fosta Bancă săsească este una din clădirile istorice reprezentative și un simbol al Brașovului. Construită între anii 1906-1908, era cunoscută ca „Banca Țării Bârsei”. Este una dintre puținele construcții „Jugendstil” din oraș. A fost ridicată după planurile arhitectului Albert Schuller, cel care a proiectat și Hotelul „Coroana”, altă clădire emblematică a orașului.

Pe locul acestui edificiu s-a aflat locuința celebrei negustoare din secolul XVI – Apollonia Hirscher. Era cunoscută pentru averea sa, dar și pentru donațiile făcute orașului. „Casa Negustorilor”, din Piața Sfatului (fostul restaurant Cerbul Carpatin – n.r.), a fost realizată exclusiv din fondurile ei.

În amintirea Apolloniei Hirscher, pe clădirea noii Bănci săsești au fost puse renumitele coarne de cerb, devenite ulterior un simbol al clădirii. De asemenea, pe fațadă a fost pictată și o frescă-medalion în care apare Apollonia Hirscher.

Pictura originală a fost făcută de Friedrich Mieß, acoperită apoi în jurul anului 1950 și restaurată în întregime în 1972, de către Gisela Richter.

Spațiul, părăsit în ultimii 20 de ani, a fost renovat. Primăria Brașov și-a propus să introducă această clădire în circuitul cultural național și internațional.

Fosta Bancă săsească din Brașov se redeschide


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Chiar… ”ce transformare”?
Terminati cu limbajul asta de ”evz”, de ge4pulimedia, de… ”click” si faceti presa adevarata, serioasa.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare