Expres

Fost șef al Direcției Generale Anticorupție, avere nejustificată / Constatarea ANI…

Fost șef al Direcției Generale Anticorupție, avere nejustificată…

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice.
Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”
, se arată într-un comunicat remis de ANI.


„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare”, au adăugat reprezentanții Agenției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button