Fost prefect, dus la Psihiatrie după ce ar fi agresat o jurnalistă Digi 24. CNA solicită Poliției să investigheze cu celeritate faptele
CNA solicită Poliției să cerceteze o presupusă agresiune asupra unei jurnaliste de la Digi 24.
„Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită Poliţiei să investigheze cu celeritate faptele de agresiune fizică şi verbală la care a fost supusă o echipă a postului Digi 24, care se afla vineri, 22.03.2024, la biroul fostului prefect al judeţului Gorj, pentru a participa la conferinţa de presă anunţată de acesta.
Fostul prefect Dan Ilie Morega i-a adresat injurii jurnalistei Anamaria Ianc, a împins-o şi a lovit-o.
Membrii Consiliului dezaprobă categoric un astfel de comportament şi îl califică drept o formă gravă de intimidare prin care un jurnalist este oprit să-şi exercite profesia, iar instituţiile abilitate trebuie să investigheze acest fapt într-un termen cât mai scurt”, a transmis CNA.
Potrivit art. 8 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, autorităţile publice trebuie să asigure protecţia jurnaliştilor în cazul în care aceştia sunt supuşi unor presiuni sau ameninţări de natură să împiedice sau să afecteze libera desfăşurare a activităţii lor.
„În calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, CNA se pronunţă ferm împotriva oricărui tip de manifestare de natură să restrângă sau să împiedice libera exercitare a profesiei de jurnalist”, a adăugat CNA.
Dus la Psihiatrie
După momentul presupusei agresiuni, jurnalista Anamaria Ianc a sunat la 112, iar Poliţia a deschis dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Fostul prefect al judeţului Gorj Dan Ilie Morega a chemat ambulanţa, pe motiv că îi este rău, după ce poliţiştii au mers la biroul său, iar cadrele medicale au decis să îl trimită la Psihiatrie pentru un consult, potrivit digi24.ro.
Va fi propus spre arestare
Fostul prefect a fost prins șofând de mai multe ori fără a mai avea acest drept. Ieri seară, el a fost implicat și într-un eveniment rutier.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fântânii din municipiu, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta avea permisul de conducere retras de la data de 6 februarie a acestui an. Procurorii cer arestarea lui Dan Morega.
Procurorii cer arestarea lui Dan Morega.
Termenul pentru judecarea înlocuirii măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv în cazul lui Dan Ilie Morega a fost stabilit pentru mâine (sâmbătă), la ora 10.00, conform digi24.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.