Expres

Fost director în BNR, mesaj furibund după 5 ore de la București până pe Valea Prahovei: „Clasa politică a furat până a crăpat“

Eugen Rădulescu, fost director în BNR, a publicat un mesaj furibund pe Facebook, după ce a străbătut 130 km în 5 ore, de la București spre Valea Prahovei. „Clasa politică a furat până a crăpat“, a scris el, fiind citat de gds.ro.

Drumul de la București până pe Valea Prahovei ar trebui parcurs în ceva mai mult de o oră. Ieri l-am făcut în 5 ore!!!
Eu și alte mii de vehicule, în care oamenii și-au tocat nervi, au ars aiurea tone de benzină, au irosit timp și bani.
Eu am blestemat întreaga clasă politică a României, care a înhățat puterea după ce sute de tineri s-au jertfit în decembrie 1989.

Clasa politică a rezolvat câteva lucruri :

1. A furat până a crăpat. Cei mai mulți dintre ei foști (foști ?) securiști sau nomenclaturiști, care au făcut averi colosale, jefuind fără rușine țara.

2. S-au asigurat că nimeni nu are să le tulbure îmbuibarea, construind un sistem de legi și un aparat « de drept » care, ce să vezi, constată că se tot prescriu faptele criminale ale jefuitorilor banului public.

3. Au inventat un sistem de pensii cum nu mai există nicăieri pe fața pământului, ca să se poată bucura de cât au jefuit cât mai mulți ani, cel puțin 30 de ani fiecare, în care să încaseze și pensii de 20-30-50 de ori mai mari decât pensia medie.

După atâta efort, evident că nu au mai avut timp și resurse pentru prostii precum o infrastructură care să nu transforme în calvar orice deplasare prin țară. Idioții pot să stea, bine mersi, pe drumuri cu o bandă pe sens sau în trenuri care merg cu viteză medie de 30 km/oră.

Vom avea, posibil, o autostradă care să treacă peste Carpați, dar probabil doar atunci când vom sărbători 100 de ani de la căderea lui Ceaușescu. Deocamdată, avem alte treburi.

Am ajuns de la 0 la peste 50% din PIB datorie publică, iar guvernanții ne explică ce bine va fi dacă reducem deficitul de la 8% din PIB în 2024 la 3% din PIB prin 2030-3040.

Că între timp mai sunt câțiva stăpânitori care încă nu au pensii speciale, o mai fi ceva de furat din banii Uniunii Europene, care poate să se facă că nu observă, cât timp e război în Ucraina. Până atunci, datoria publică poate ajunge și la 100% din PIB.

Ghinion, cum ar spune un cunoscut personaj. Iar această datorie publică nu a servit la NIMIC. 130 km pe șosea în 5 ore! Atât s-a putut“, a scris Rădulescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
3 luni în urmă

CORECT ! Am simtit-o pe proprie piele,ieri.Timisul de Sus – Busteni 2.30 h.Adevarul e si ca la Mega Image Busteni erau 2 cu cazanele indoite,Politie,SMURD,Salvare si multe TIR-uri de GJ, AG, OT.

mihai
3 luni în urmă

Au crapat, dar n-au crapat indeajuns si nici nu o sa crape prea repede…

Back to top button