Expres

Fost deținut la Guantanamo, „KAMIKAZE” al Statului Islamic!!!

 

Luni, Jamal al-Harith s-a explodat într-un atentat sinucigaș produs la Mosul, în Irak. Britanicul în vârstă de 50 de ani s-a convertit la islamism acum mai bine de două decenii, iar perioada 2002-2004 a petrecut-o la Guantanamo, în spatele gratiilor.

Pe numele veritabil Ronald Fidder, Jamal al-Harith s-a născut într-o familie de jamaicani ortodocși.

„Nu știu ce s-a întâmplat cu el. Tot ce știu e că într-o zi a venit cu Coranul acasă. La vremea aceea, n-am crezut că vor apărea asemenea probleme”, a declarat Leon, fratele său, în The Times.

În octombrie 2001, Jamal al-Harith a fost răpit în Pakistan de talibani afgani, care au bănuit că este spion britanic. Astfel, l-au făcut „pachet”, trimițându-l americanilor, și așa a ajuns la Guantanamo, întrucât era suspectat de legături cu Al-Qaida și Oussama Ben Laden. Nu i s-a putut dovedi vinovăția, astfel că a fost eliberat, iar Guvernul britanic i-a dat un milion de lire sterline drept compensații pentru perioada petrecută în detenție.

Grație banilor primiți, în 2011, el și-a achiziționat un apartament în Stockport. Apoi, a intrat în trupele grupării jihadiste Statul Islamic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button