Expres
Fost deputat PNL, condamnat la trei ani de închisoare
Fostul deputat PNL Mircea Roşca a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă. Instanţa a stabilit în cazul lui Mircea Roşca un termen de încercare de 5 ani, timp în care fostul deputat trebuie să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probaţiune Prahova, potrivit realitatea.net. Pe de altă parte, Mircea Roşca a fost achitat pentru o altă infracţiune de trafic de influenţă şi pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.