Expres

Formularul PLF încă nu a fost anulat

  • plf_2.jpg
 

Formularul pentru care mii de români au fost amendați încă nu a fost anulat. Săptămâna aceasta, autorităţile s-au contrazis pe statutul acestui formular, după expirarea stării de alertă. După ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila afirmase că acesta nu mai trebuie completat, după ridicarea restricţiilor, purtătorul de cuvânt al Guvernului a ieşit public şi a anunţat că  în privinţa formularului PLF ( personal location formular, nr) , până nu va fi abrogată Ordonanţa Guvernului 129/2021 acesta va rămâne necesar, pentru cei care intră în România, astfel că va trebui completat.

„În această săptămână urmează să se clarifice şi situaţia folosirii formularului de localizare a pasagerului (PLF), la intrarea în România. Acesta urmează să fie anulat, cel mai probabil în cursul zilei de mâine, într-o şedinţă de Guvern în care să se abroge practic această prevedere. Între timp, cetăţenii români care intră în ţară în această perioadă, până în momentul abrogării, sunt rugați să îl completeze în continuare”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, joi, la Palatul Victoria.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare