Expres

„FMI sa se duca naibii”

  • logomytex.png
 

Sugestia formulata, zilele trecute, de reprezentantii Fondului Monetar International (FMI) catre Guvernul Romaniei, de a desfiinta Contractele Colective de Munca, a incins spiritele, deja surescitate de recenta conventie cu Fondul, care le-a adus romanilor numai scumpiri si constrangeri.

FMI sa se duca naibii
Reprezentantii Blocului National Sindical spera ca solicitarea FMI este o doar o gluma proasta , deoarece Contractele Colective de Munca si Codul Muncii sunt singurele instrumente prin care salariatii romani au parte de drepturi si pot fi protejati impotriva abuzurilor, dupa cum a declarat Dumitru Costin, presedintele acestei confederatii sindicale. Ar fi o crima, vor sa faca din Romania o tara de sclavi. Mai bine s-ar duce fiecare in tara lui si ne-ar lasa in pace sa ne conducem. Ne-ar fi mult mai bine fara FMI , a declarat si Gheorghe Apostu, liderul filialei Brasov a BNS. Acesta spune ca, daca ideea se va pune in aplicare, sindicalistii sunt decisi sa treaca la ample miscari de protest. FMI sa se duca naibii si sa ne lase in pace! Atata timp cat am avut o intelegere cu patronatele si am cazut de acord asupra modificarilor Codului Muncii, nu mai au de ce sa se bage in treburile noastre. FMI vrea sa sparga astfel Carta Sociala Europeana , a precizat Fanica Gabor, presedintele filialei locale a CNS Cartel Alfa.

Drepturi egale pentru partenerii sociali
Sindicalistii acuza Fondul Monetar International ca, dupa ce a incercat sa distruga Codul Muncii si sa-l transforme intr-o lege golita de continut, care ar fi permis folosirea salariatilor romani pe post de sclavi la locul de munca, acum doresc sa elimine si CCM. Asta ar insemna ca salariatul negociaza, eventual – fiindca s-ar putea ca angajatorul doar sa isi impuna conditiile, nicidecum sa le negocieze – direct, individual cu patronul, iar acesta sa poata dispune de el dupa bunul plac, fara ca nimeni altcineva sa poata interveni. Prima incercare a esuat tocmai pentru ca partenerii sociali reprezentativi din Romania, confederatiile sindicale si cele patronale, au inteles necesitatea unei legi care sa ofere drepturi in egala masura si lucratorilor si angajatorilor, afirma acum sindicalistii.

CCM incurca afacerile subterane
Nici ministrul Muncii nu este de acord cu desfiintarea Contractului Colectiv de Munca. Si premierul a sustinut ca este dispus sa renunte la acordul cu FMI daca o sa fim fortati sa facem acest lucru. Cred ca se doreste desfiintarea acestor contracte, pentru ca incurca zona afacerilor negre, subterane. Firmele straine spera ca o sa poata negocia pe plan intern cu salariatii, iar daca acestora nu le convine, sunt dati afara si n-au decat sa-si caute alt loc de munca , ne-a declarat Gheorghe Manea, presedintele filialei locale a Confederatiei CNSLR-Fratia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google