FMI ne critica pentru majorarile nejustificate de salarii

Acordul Romaniei cu Fondul Monetar International a „deraiat”, in pofida unor indelungate negocieri pentru a doua si a treia evaluare, pentru ca partile nu au ajuns la un acord in privinta deficitului bugetar pentru anul 2006 si a masurilor necesare pentru atenuarea dezechilibrelor macroeconomice.
Potrivit unui comunicat al misiunii Fondului care a purtat negocieri cu autoritatile romane in ultimele doua saptamani, actualul cadru de masuri economice prezinta riscul ca Romania sa se integreze in Uniunea Europeana cu o competitivitate redusa si dezechilibre macroeconomice in crestere. Expertii Fondului Monetar International critica faptul ca introducerea cotei unice de impozitare, care a creat un minus de venituri de 1,5% din Produsului Intern Brut la bugetul de stat – circa un miliard de euro – nu a fost compensata decat prin masuri care au provocat nesiguranta in mediul de afaceri.
Alte aspecte subliniate de reprezentantii Fondului se refera la cresterea nejustificata a salariilor din sectorul public.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




