Fly Lili – anunț referitor la prețul biletelor / În afară de Brașov, de unde ar mai vrea compania aeriană să opereze curse regulate
Fly Lili, compania aeriană care negociază operarea de zboruri de pe Aeroportul Brașov – Detalii, AICI, a adus în discuție și chestiunea prețului biletelor.
Astfel, pe rutele operate de Fly Lili ar urma să existe trei categorii de bilete, în funcție de confort și serviciile oferite.
„Vrem să oferim pentru fiecare ceva, la prețuri foarte decente. Nu vor fi diferențe foarte mari de preț între cele trei clase”, a anunțat compania amintită, potrivit Turnul Sfatului.
De asemenea, Fly Lili are de gând să efectueze curse regulate și de pe Aeroportul Sibiu, dar și de la București.
„Deocamdată sunt discuții de principiu, nu se cunosc rutele în acest moment, nu știm încă destinațiile, periodicitatea sau prețul biletelor, e mult prea devreme. Noi ne-am dori să zburăm din Sibiu, Brașov și București spre Germania, Italia, Franța și Spania, însă sunt încă foarte multe detalii de pus la punct. Trebuie sincronizate programele de zbor, trebuie analizate destinațiile, nu se poate vorbi în acest moment despre destinații punctuale sau de date certe”, a transmis conducerea Fly Lili, conform sursei citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.