Florin Dumitrescu, acuzat de o clientă că a… neglijat-o. Cum a reacționat fosta vedetă Chefi la cuțite
Florin Dumitrescu a fost acuzat recent de o clientă că a neglijat masa ei, la restaurantul unde a gătit cheful. Fostul jurat de la Chefi la cuțite a făcut primele declarații după aceste acuzații. „Am vorbit cu aproape toată lumea”, susține bucătarul, în explicațiile pe care le-a dat pe Instagram.
După ce și-a dat demisia de la emisiune, Florin Dumitrescu are diverse proiecte. El este invitat la restaurante cunoscute din București să gătească. Așa s-a întâmplat și în weekend, când a organizat un brunch. Au fost prezente peste 100 de persoane, care au plătit bilet de câte 400 de lei, conform libertatea.ro. Dintre acestea, una s-a arătat nemulțumită. Ea a susținut într-un mesaj că Florin Dumitrescu a neglijat masa la care era ea și că nu Florin Dumitrescu ar fi gătit.
Citind despre acuzații în presă, Florin Dumitrescu a reacționat pe Instagram, unde a explicat cum este situația, din punctul lui de vedere. „Am avut o masă de patru persoane, patru persoane care au ales să se plângă în presă, au trimis scrisori către toate redacțiile, în care au spus că eu nu i-am băgat în seamă, că că eu nu am petrecut timp cu clienții, și că ei nu sunt siguri că eu am gătit. Și că copiii erau peste tot, că nu mi-am făcut treaba. Ceilalți oameni s-au simțit bine, au fost oameni importanți acolo, oameni pe care îi cunosc, da, m-am plimbat pe la mese, după ce gătesc, mă plimb pe la mese, vorbesc cu oamenii și încerc și eu să fiu o gazdă cât se poate de bună”, a zis el în mediul online.
„După ce am vorbit cu aproape toată lumea m-am așezat cu fetele și cu o familie cu care suntem prieteni și ne-am salutat de fiecare dată și am vorbit de fiecare dată, ca la brunch (…). Acești patru oameni care s-au plâns, dar nu la adresa restaurantului, s-au plâns la ziar. Ăsta nu e subiect de discutat, plângerile într-o carieră de 23 de ani de bucătar, dar le-am primit întotdeauna pe adresa restaurantului, pe Facebook sau la mine, nu la ziar”, a adăugat el.
Și Scărlătescu ar fi pățit așa
Potrivit acestuia, și fostul jurat Cătălin Scărlătescu a pățit ceva asemănător. „80 de oameni dintr-o 100 de oameni au zis că am gătit bine, au lăudat evenimentul, și avem un articol în presă care spune că a fost un fiasco. Culmea e și că lui Cătălin (n.r. – Cătălin Scărlătescu) i s-a întâmplat la fel. Și acum încep să îmi apară tot felul de conspirații în cap. Eu nu înțeleg de ce ai de câștigat din treaba asta tu, ca om, ca persoană, ce ai fi, orice entitate ai fi, ce ai avea de câștigat? E dincolo de capacitatea mea de a înțelege treaba asta. Au zis că a fost scump, băi, am pus prețul în afiș. Nu știu ce a vrut doamna sau domnișoara, pentru că am văzut imaginile cu ea, am văzut cine este, am văzut masa, se plânge că nu am avut destul de multă interacțiune, a fost un bună ziua, i-am așezat farfuria cu brânză pe masă și cam atât”, a încheiat el.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.