Expres

Fiul cel mare al lui Fidel Castro s-a sinucis

 

Fiul cel mare al fostului lider cubanez Fidel Castro a murit joi dimineață, la Havana, a anunțat televiziunea de stat cubaneză, care a precizat că acesta și-a pus capăt zilelor, suferind de depresie severă, relatează BBC. În vârstă de 68 de ani, Fidel Angel Castro Diaz-Balart, a fost găsit decedat joi dimineață. Specialist în fizică nucleară, specializat în Uniunea Sovietică, el era supranumit „Fidelito” sau Micul Fidel, potrivit news.ro. Fidel Castro Diaz-Balart era consilier științific la Consiliul de Stat și a fost vicepreședinte al Academiei cubaneze de Științe. De asemenea, el a coordonat programul nuclear al Cubei din 1980 până în 1992, înainte de a fi suspendat că urmare a căderii Uniunii Sovietice. Castro Diaz-Balart s-a născut în urma scurtei căsătorii a tatălui său cu Mirta Diaz-Balart, fiica unui influent politician. Membri ai familiei materne au devenit figuri marcante ai comunității anti-Castro, din Florida, iar vărul său, Mario Diaz-Balart este congressman. Fidel Castro a murit în 2016, la vârstă de 90 de ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare