Expres

FIN-ECO a instalat senzori de monitorizare a calității aerului, de înaltă precizie, la depozitul ecologic zonal Brașov

Calitatea aerului din proximitatea depozitului ecologic zonal Brașov va fi monitorizată permanent de un sistem de senzori de înaltă precizie. FIN-ECO S.A., operatorul depozitului, a realizat o nouă investiție, având ca obiectiv minimizarea emisiilor care ar putea afecta mediul sau ar putea produce disconfort pentru locuitorii zonei. Astfel, rezultatele înregistrate de senzori vor oferi noi garanții cu privire la respectarea parametrilor de poluare olfactivă. 

Căutăm în permanență cele mai bune soluții, astfel încât niciun aspect al activității noastre să nu afecteze mediul sau cetățenii. Poluarea olfactivă este o problemă de interes pentru toată lumea, de aceea am ales ca, prin această investiție, să obținem, în permanență, informații exacte din măsurări de emisii de gaze generatoare de miros și parametri meteorologici, efectuate continuu de sistemul de senzori instalat în cadrul depozitului ecologic zonal Brașov. Astfel, în eventualitatea oricărei depășiri a parametrilor de calitate a aerului, generate de activități din cadrul depozitului, vom putea adopta măsuri corective în cel mai scurt timp. Este încă un pas pe care îl facem către obiectivul nostru de a aplica cele mai bune practici în gestionarea deșeurilor de depozit”, a declarat Marcela Predescu, administrator FIN-ECO.

Sistemul pentru monitorizarea emisiilor generatoare de mirosuri, instalat la depozitul ecologic zonal, va furniza date în timp real, colectate de la senzorii instalați în perimetru, cu privire la nivelul emisiilor de dioxid de sulf (SO2), hidrogen sulfurat (H2S), amoniac (NH3), compuși organici volatili (TVOC), metan (CH4) și dioxid de carbon (CO2), dar și informații precise despre factorii care pot influența nivelul resimțit al mirosurilor, respectiv viteza și direcția vântului, temperatura, umiditatea și presiunea atmosferică (THp).

Echipamentele de ultimă generație au fost fabricate de Oizom, unul dintre cei mai reputați producători internaționali de soluții pentru monitorizarea aerului, aceste echipamente fiind livrate și puse în funcțiune de specialiștii companiei Klarwin, lider european în tehnologii de filtrare și purificare. Sistemul va deveni complet funcțional și va începe înregistrarea și raportarea datelor după încheierea etapei de calibrare. 

„La Brașov, construim deja pe o bază solidă. Parteneriatul dintre Klarwin și FIN-ECO este unul care a demonstrat, în mai multe rânduri, beneficiile pentru mediu și pentru comunități. Toate investițiile  operatorului în tehnologie dau rezultate și ne bucurăm să putem furniza încă o soluție inovatoare. Vorbim despre unul dintre cele mai performante sisteme de monitorizare a mirosurilor,  cu rezultate de referință la nivel internațional”, a declarat Lucian Pavel, manager al Departamentului Aplicații Protecția Mediului din cadrul Klarwin.

FIN-ECO S.A. este operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov și își desfășoară activitatea în conformitate cu toate prevederile legale în domeniu, folosind bune practici de gestionare a deșeurilor. Compania lucrează cu cei mai buni specialiști la nivel internațional, cu lideri europeni în producția de tehnologii sustenabile în domeniul gestionării deșeurilor. Obiectivul strategic al FIN-ECO S. A. este să devină cel mai verde și inovator operator din domeniu.

P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
9 luni în urmă

Si unde putem vedea in timp real datele culese de catre acesti senzori? Ca de vrajeli de piar suntem la fel de satui ca de anii de miros infect de buda coclita care invaluie aproape zilnic Brasovul!!!!!!!!!!

Back to top button