Expres

Filtre pe DN 1: Poliția din Sibiu, controale masive pentru prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri din județul Sibiu desfășoară astăzi, 20 ianuarie, o amplă acțiune preventivă pe DN 1, unul dintre cele mai circulate drumuri naționale, dar și cu risc ridicat de accidente rutiere, cauzate în special de viteza neadaptată la condițiile de drum.

Activitățile au loc în sistem „RELEU”, pe sectoarele aflate în competența structurilor rutiere teritoriale, având ca obiectiv principal reducerea riscului rutier și creșterea gradului de responsabilizare a participanților la trafic, conform IPJ Sibiu.

Pentru depistarea și sancționarea comportamentelor periculoase, polițiștii utilizează aparate radar, precum și echipamente pentru testarea consumului de alcool și substanțe psihoactive, fiind vizate în special abaterile de la regimul legal de viteză.
Totodată, polițiștii desfășoară activități cu caracter preventiv-educativ, oferind recomandări tematice conducătorilor auto opriți în trafic.

La acțiune participă și reprezentanți ai Registrului Auto Român, care efectuează verificări tehnice în trafic, cu accent pe identificarea defecțiunilor ce pot favoriza producerea accidentelor, mai ales în condițiile specifice sezonului rece.
Polițiștii reamintesc șoferilor importanța adaptării vitezei, păstrării distanței de siguranță și verificării stării tehnice a autovehiculului înainte de plecare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button