Expres

Filme deosebite, care nu sunt proiectate în cinematografe obișnuite

Filme deosebite, care nu sunt proiectate în cinematografe obișnuite.

KineDok powered by One World Romania revine pentru a noua oară consecutiv la Brașov. Programul internațional de distribuție alternativă de film documentar se va desfășura la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (clădirea rectoratului din Livada Poștei, la parter), în fiecare seară de marți din lunile noiembrie și decembrie – până pe 12 decembrie. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme care nu circulă în cinematografele obișnuite și să participe la dezbaterile animate de după proiecții, unde sunt invitați regizori, protagoniști și specialiști locali din diferite domenii.
Lansarea programului are loc astăzi, de la ora 18, cu filmul „Strălucire atonală”. Acesta aduce în fața spectatorilor povestea unui băiat genial de 10 ani care compune piese pentru pian. Tânărul muzician locuiește împreună cu bunica sa, Nina, care îl ajută să-și dezvolte talentul. Documentarul regizorului georgian Alexander Koridze explorează noțiunea de talent precoce, între jocurile copilăriei și așteptările de sub lumina reflectoarelor. După film, publicul va avea parte de momente muzicale în interpretarea unor elevi talentați de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“ Brașov. Ei studiază pianul sub îndrumarea prof. dr. Mihaela Itigan.
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în șase țări: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele șase ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.
Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film dezbateri angrenante între public și diverși invitați locali și internaționali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.
Tematica documentarelor celei de-a noua ediții a KineDok la Brașov este foarte variată: artă, psihologie, sănătate mintală, activism sau comunități defavorizate. Printre invitați se numără tineri pianiști de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“ Brașov, psihologi, regizori și specialiști în lucrul cu persoane defavorizate.

Intrarea este liberă la toate proiecțiile. Filmele au subtitrare în limba română.

Proiecțiile fac parte din proiectul KineDok, implementat de Asociația One World România cu sprijinul Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Național al Cinematografiei.

Programul complet la Centrul Multicultural al Universității Transilvania

21.11 Strălucire atonală / Atonal Glow (Alexander Koridze, Georgia, 2021)

28.11 Mai mare decât trauma (Sedrana Pribačić, Croația, 2022)

05.12 Chemarea lui Pongo (Tomá Kratochvíl, Republica Cehă – 2022)

12.12 Vulturii din Țaga (Iulian Manuel Ghervas și Adina Popescu, România – 2022)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare