„Fii treaz la volan, când eşti la mare!“. România, pe locul 9 în topul accidentelor provocate de alcool
Statisticile arată că România ocupă locul 9 într-un top european şi pe locul 29 la nivel mondial, după ponderea deceselor din accidente de circulaţie produse ca urmare a consumului de alcool. Datele provin de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Allianz Center for Technology. 17,6% dintre accidentele mortale petrecute în ţara noastră sunt cauzate de consumul de alcool, mai spus statisticile.
Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – PsihoTrafiQ arată că se alătură campaniei de responsabilizare socială „Fii treaz la volan, când eşti la mare“, iniţiată de IPJ Constanţa. „Proiectul se derulează în perioada 15 iulie – 1 septembrie, în rândul turiştilor aflaţi pe litoralul românesc şi are ca obiectiv principal informarea şi conştientizarea şoferilor asupra riscurilor la care se expun, atât ei, cât şi ceilalţi participanţi la trafic, atunci când se urcă la volan în stare de ebrietate“, se arată într-un comunicat
Experiment pentru şoferi
În cadrul campaniei va avea loc şi un experiment. „Organizatorii vor oferi șoferilor opriți în trafic să poarte, pe rând, două perechi de ochelari care simulează percepția vizuală a unei persoane care a consumat băuturi alcoolice, pe timp de zi și pe timp de noapte. Șoferii vor fi rugați să meargă pe o linie dreaptă și să urmărească percepțiile și modificările care survin ca urmare a purtării acestor ochelari. Astfel, vor putea fi conștientizate în mod real toate modificările de echilibru, a timpului de reacție și a percepției vizuale în cazul consumului de băuturi alcoolice“, se mai menționeză în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.