Festival primăvăratic de meșteșuguri locale la Brașov
Festival primăvăratic de meșteșuguri locale la Brașov
Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională în parteneriat cu Asociația Poarta Dorului organizează târgul „Festivalul Mărțișorului și al podoabelor din Țara Bârsei” – ediția a II-a, un festival al meșteșugurilor locale, unde 25 de meșteri talentați își vor expune creațiile în Sala de Muzică a Centrului Cultural Reduta.
Ateliere meșteșugărești, demonstrații de lucru, prezentări de produse, mărțișoare cu drag lucrate de mâini dibace, toate acestea vă așteaptă sâmbătă și duminică, 24 și 25 februarie, între orele 11.00 și 20.00.
„Veți putea admira și achiziționa următoarele categorii de produse: mărțișoare realizate prin pictură pe sticlă, pe lemn, sculptură, cusături, împletituri, modelaj în lut sau porțelan, icoane, crestături în lemn, costume populare, brâie țesute în război, săpunuri naturale, zâne realizate din lână împâslită, șosete din lână, cusături pe etamină, obiecte realizate din piele, ceramică, broderie, țesături, pictură pe lemn, mozaic, vitralii și multe alte frumuseți. Vom avea ateliere de prelucrarea cuprului, bijuterii, atelier de cusături, de țesut, de pielărit, de prelucrarea lemnului și ateliere de modelaj în lut intervale orare 13-18.30”, spun organizatorii.
Meșteșugarii, meșterii populari și artizanii prezenti la târg sunt:
Antonela Cristina Lungu – cusături – Motive Tradiționale din Țara Bârsei și Împrejurimi
Aurora Crăciun – goblen
Manuela Ivan – pictură pe lemn
Doina Ghircoiaș – cusături
Tatiana Faur – croșetat, dantelă
Carmen Cojanu – țesut, cusături
Carmina Dan – pictură pe lemn, pictură pe sticlă, icoane
Carină Gergely – pielărit și pictură artistică
Oană Coșoreanu – cusături și decorațiuni din pâslă
Carmen și Cornel Achirei – săpunuri
Andra Ioana Vîșcă – crestături în lemn
Bianca Georgiana Dascălu – crestături în lemn
Anca și Mircea Badea – pielărit
Andreea Zăbavă – decorațiuni
Adnana Codruța Cuțulab – decorațiuni
Mioara și Lucian Sârbu – împletituri din lână, broderie și pictură pe lemn
Moise Theodor Drăghici – olar, ceramică
Florian Olteanu – vitralii, mozaic
Irina Neicu – împletituri, croșetat
Iustina Ștefan – pictură pe lemn
Oană Calcea – împâslit, prelucrarea lânii
Gabriel Mocanu – ceramică
Paul Mănăilă – prelucrarea lemnului
Tatiana Drăghiciu – cusături
Irina Țorica – bijuterii, prelucrarea cuprului
Cornel Sculean – pictură pe sticlă, icoane
Ionela Bran – costume populare
Gabriela Bularca – împletituri, croșetat
Programul atelierelor
Irina Torica – atelier de prelucrarea metalului – bijuterii – sâmbăta 24 februarie interval orar 13.00-14.30
Antonela Cristina Lungu – atelier de cusături – sâmbăta 24 februarie interval orar 15.00-16.30
Carmen Cojanu – atelier de țesut – sâmbăta 24 februarie interval orar 15.00-16.30
Carina Gergely – atelier de pielărit – sâmbăta 24 februarie interval orar 17.00-18.30
Gabriel Mocanu – atelier de modelaj în lut – duminică 25 februarie interval orar 13.00-14.30
Moise Theodor Drăghici – atelier de modelaj în lut – duminică 25 februarie interval orar 15.00-16.30
Paul Mănăilă – atelier de prelucrarea lemnului – duminică 25 februarie interval orar 17.00-18.30
Înscrierile la ateliere se realizează la număr de telefon 0726349790.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.