Expres

Federatia “Sanitas” a cazut la pace cu ministrul Cinteza

  • logomytex.png
 

Pericolul declansarii grevei generale in sistemul sanitar a fost cel putin indepartat, daca nu chiar inlaturat, dupa ce sindicalistii din Sanatate au cazut ieri la pace cu ministrul Mircea Cinteza. Liderii Federatiei Sanitas au purtat ieri o runda decisiva de negocieri, cu securea grevei pe masa, iar ministrul a fost in principiu de acord sa semneze protocolul propus de sindicate. Federatia Sanitas cere plata integrala a salariilor si sporurilor specifice, potrivit legii si contractului colectiv de munca la nivel de ramura, acordarea a 20 de tichete de masa lunar pentru fiecare salariat, pe intreg parcursul anului 2005, dar si elaborarea si adoptarea Regulamentului de sporuri prevazut in Ordonanta de Urgenta 115/2004. Sindicalistii mai cer acordarea celui de-al 13-lea salariu, protectia locurilor de munca si renuntarea la disponibilizari de personal, finalizarea negocierilor contractului colectiv de munca la nivel de ramura, precum si un control riguros privind eficienta externalizarilor si privatizarilor incheiate pana acum in sistemul sanitar. Potrivit lui Marius Petcu, presedintele Sanitas, semnarea protocolului are un singur impediment tehnic , ministrul neputandu-se angaja ca il va respecta inainte de aprobarea rectificarii de buget, evident pozitive, aprobare care ar trebui sa se produca astazi in sedinta de Guvern. Marius Petcu sustine ca astfel protocolul va putea fi semnat luni. Acum o luna, sindicalistii au organizat un miting de proportii in Capitala, declarat a fi ultima forma de lupta sindicala inainte de declansarea grevei de avertisment si a grevei generale. Sindicalistii erau nemultumiti deoarece Ministerul Sanatatii nu ar fi alocat cele 4.000 de miliarde de lei necesare pentru asigurarea, pana la sfarsitul anului, a salariilor si tichetelor de masa. Adrian Barea, vicepresedintele federatiei Sanitas, aprecia chiar ca fondurile pentru salarii se vor termina la jumatatea acestui an, iar majorarea de 11 la suta aprobata de la 1 octombrie nu va putea fi onorata. Asistentii medicali au primit ultima marire de salariu, in valoare de noua la suta, alaturi de toti bugetarii, incepand cu luna ianuarie 2005. Ministrul Mircea Cinteza aprecia atunci ca protestul cadrelor medii este consecinta promisiunilor financiare fara acoperire, facute de fosta guvernare.
Pentru solutionarea revendicarilor, ministrul propunea o forma de protocol prin care, in cazul spitalelor care nu isi indeplinesc criteriile de finantare, pentru ca nu au pacienti, si in cazul spitalelor care au dificultati in plata datoriilor, sa fie acordate doar acele drepturi care pot fi acoperite de bugetele spitalelor, propunere neagreata de sindicalisti. De asemenea, ministrul sustinea ca nu vor fi disponibilizati angajati ci doar vor fi reduse posturi din organigrama, multe dintre ele fiind neocupate.



Articole asemănătoare

0 0 voturi
Article Rating
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comments
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button