Farmaciștii vor primi bani pe rețetele din… octombrie 2009

Despre suplimentarea fondurilor, bugetul fiind epuizat deja pe tot anul în curs, nu se știe deocamdată nimic
Până la sfârșitul săptămânii, cele 115 farmacii brașovene vor primi banii pentru medicamentele pe care le-au eliberat în octombrie 2009, a anunțat, ieri, dr. Elemer Wusinczky, președinte al Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ). Acesta a precizat că este vorba despre circa 8,1 milioane de lei, sumă dată pentru a acoperi cele 50%, 90% sau 100% din prețul medicamentelor gratuite sau compensate eliberate de atunci. Conform unei ordonanțe aprobate de Guvern în 30 septembrie 2009, Casa decontează medicamentele eliberate de farmacii la 180 de zile de la validarea facturilor depuse de farmacii. Actul normativ a dus la prelungirea termenelor de plată pentru medicamentele decontate de Casa Națională de Asigurări de Asigurări de Sănătate de la 60-90 de zile până la 210-240 de zile, cât trece de fapt până când banii ajung la farmacii. Cât despre suplimentarea bugetului pentru acest an, la medicamente, dr. Wusinczky a precizat că nu a apărut nimic în acest sens. Cele circa 40 de milioane de lei, alocate pentru tot anul 2010 au fost epuizate în primele patru luni. „Farmaciile eliberează în continuare medicamente după contractul încheiat pe sume destul de mici. Când vor veni bani, vor fi repartizați farmaciilor”, a declarat șeful Casei. În primele zile din iunie, farmaciile au eliberat medicamente în valoare totală de 2.348.797,94 lei. Acești bani îi vor primi abia în 2011. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




