Expres

Farmaciile brașovene au de încasat bani pentru medicamentele eliberate în… decembrie 2009

  • logomytex.png
 

Din această săptămână, în farmaciile brașovene, dar și în cele din țară, vor apărea bannere pe care vor fi afișate datoriile la zi ale Casei de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) către acestea, dar și numărul de zile de întârziere, care la Brașov „bat” spre 300. În Covasna, deja, cele 45 de unități farmaceutice au fost „împodobite” cu „Colegiul Farmaciștilor din România vă informează că această farmacie nu a fost plătită de Casa de Asigurări de Sănătate de 258 de zile”, termen valabil pentru județul vecin. Maria Botezatu, președinta Colegiului Farmaciștilor din Brașov, a precizat că este posibil ca aceste bannere să fie afișate la Brașov spre sfârșitul săptămânii, ca protest față de întârzierea în decontarea contravalorii medicamentelor gratuite și compensate eliberate pe bază de rețete: „CASJ abia ne-a plătit acum datoriile pe care le avea din luna noiembrie 2009 pe rețetele compensate și gratuite. Au mai fost făcute plăți și pe o parte din rețetele eliberate în luna decembrie, însă tot e în urmă cu plățile. Decontarea ar trebuie să se facă, chiar și după regula pe care am contestat-o și am învins-o la prima instanță, la 210 zile, mai exact, la 7 luni, dar sunt aproape 10 luni, timp în care noi ne-m plătit contribuțiile, taxele și impozitele pe facturi neîncasate”.

Bolnavii rămân fără medicamente gratuite
Farmaciștii vor ca oamenii să înțeleagă că lipsa unor medicamente este cauzată de neachitarea banilor de către CASJ. „Dorim să informăm pacienții că, dacă nu găsesc un medicament pe raft, nu înseamnă că este vina farmaciei, ci a lipsei banilor”, a declarat șefa farmaciștilor brașoveni. Maria Botezatu a precizat că în continuare CASJ nu le primește rețetele eliberate pe programul de diabet, dar și rețetele pentru alte medicamente eliberate gratuit bolnavilor incluși în programele naționale de sănătate. „Plățile s-au făcut până la nivelul anului 2009 pentru diabet. Și pe oncologie, din iunie, sunt probleme. În aceste condiții, există posibilitatea ca anumite farmacii să refuze să le mai elibereze. Din moment ce Casa nici măcar nu recunoaște acele rețete, încet-încet, farmacia nu le va mai aduce, pentru că nu are cu ce le plăti furnizorului. Când eliberezi medicamente de 5.000 sau 8.000 de lei lunar, pe care tu, farmacist, le-ai achitat, dar Casa nu le-a decontat, este greu să te mai aprovizionezi. Am primit notificări de la furnizori, care ne-au amenințat cu judecata, așa că unii nu se vor mai complica”, a explicat președinta Colegiului.
Ministerul Sănătății a anunțat că peste un miliard de lei vor fi plătiți în această lună de către autoritățile sanitare, în vederea stingerii datoriilor pe care le au la farmacii pentru plata medicamentelor compensate și gratuite. În acest context, purtătorul de cuvânt al CASJ Brașov, dr. Luminița Nițu, a declarat: „Din ceea ce știu, farmaciilor din județ li s-au achitat deja sau sunt în curs de achitare facturile pentru medicamentele eliberate până în februarie 2010 incluisv, adică suntem în termenul legal”. Cele circa 40 de milioane de lei, bugetul alocat farmaciilor pentru 2010, au fost epuizate în primele patru luni ale anului, iar până acum, pacienții brașoveni au consumat medicamente de aproape 70 de milioane de lei. Media lunară este de 8,5 milioane de lei, dar în iunie s-au onorat rețete de 10,5 milioane de lei, de teama modificării sistemului de compensare, ce a intrat în vigoare din 1 iulie.    (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google