Expres

Familiile care au decedați în urma inundațiilor vor primi câte 5.000 de lei

  • article_259065_1.jpg
 

Premierul Emil Boc a declarat, azi, că vor fi alocate câte 5.000 de lei familiilor care au persoane decedate din cauza viiturilor și că, de la caz la caz, vor fi alocate fonduri și altor familii. Premierul a spus că prioritățile autorităților sunt persoanele care au rămas fără case sau au fost evacuate din locuințe. Potrivit acestuia, în prezent, la nivel național există 2.400 de persoane evacuate în urma inundațiilor. De asemenea, premierul a informat că 17 persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor din țară, din ultimele zile. Emil Boc a ajuns, marți după-amiază, în localitatea suceveană Pătrăuți, care a fost grav afectată de inundații. Sunt evacuate sute de persoane din Siret, Grămești, Zvoriștea, Berești, Fântânele, Liteni și Dolhasca.
Reamintim că hidrologii au instituit, azi, cod roșu pe mai multe sectoare ale râurilor Siret, Prut, Jijia și Râul Negru, aferente județelor Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Galați și Covasna. Noua avertizare este valabilă până miercuri. Traficul feroviar între mai multe localități din nord-estul țării a fost închis pe patru secții de circulație, din cauza inundațiilor produse în ultimele 24 de ore, informează CFR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google