Expres

Familia unui om de afaceri, tâlhărită în casă

Familia unui om de afaceri, tâlhărită în casă
Mai mulți tineri, cu cagule pe cap, au intrat în casa omului de afaceri a cărui firmă produce micii de Bulbucan, în Peștișu Mare, judeţul Hunedoara.

La momentul spargerii, în casă se aflau soţia afaceristului şi unul dintre copiii afaceristului. Hoţii i-au legat, atât pe fe­meie, cât și pe copil și i-au cerut femeii săi dea toți banii pe care îi avea la acel moment în casă. Sub ameninţare, femeia le-a spus tâlharilor unde se află 30.000 de lei.

La un moment dat, în timpul spargerii, a revenit acasă şi al doilea copil, care a fost şi el legat. Hoţii s-au făcut nevăzuţi cu banii. Femeia şi cei doi copiii au fost găsiţi în casă, legaţi, chiar de omul de afaceri hunedorean. Deocamdată, poliţiştii nu au reuşit să dea de urma hoţilor.

Familia unui om de afaceri, tâlhărită în casă.

Poliția municipiului Hunedoara, în colaborare cu politiștii Serviciului de Investigații Crimi­nale, efectuează cercetări în acest caz, cu privire la comiterea infracțiunii de tâl­hărie calificată. Cercetările vizează iden­tificarea autorilor și luarea măsurilor le­gale față de aceștia și sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara”, a transmis IPJ Hunedoara, potrivit mesagerulhunedorean.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Mama lui Barbu Gh
1 an în urmă

Ha! Eu nici yala nu am la usa. La ce sa incui usa? De cand Gigel al meu a prins obiceiul sa doarma pe covorasul de la intrare nici musca nu ma deranjeaza. Mai rau e ca il apuca latratul… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare