Extratereștrii sunt printre noi

Extratereștrii există și se află deja printre noi, deghizați în pământeni – aceasta este părerea a 20% din totalul participanților la un sondaj efectuat pe scară globală.
Sondajul a fost efectuat de un prestigios institut de cercetare Ipsos, în colaborare cu agenția de presă Reuters, care a și difuzat rezultatele. Eșantionul ales pentru studiu a fost unul uriaș, la întrebări răspunzând peste 23.000 de adulți din 22 de țări, printre care și România.
Peste 40% din respondenții din India și China consideră că extratereștrii se află deja printre noi, trăind deghizați în pământeni. În schimb, țările în care această idee are cei mai puțini adepți sunt Belgia, Suedia și Olanda – câte 8 procente fiecare. Majoritatea celor chestionați (80%) nu cred că extratereștrii trăiesc printre pământeni. Mai mulți bărbați decât femei – 22% comparativ cu 17% – cred că extratereștrii trăiesc deja pe Terra. Cei mai mulți dintre cei care cred în această teorie au mai puțin de 35 de ani și provin din toate categoriile sociale. Dintre respondenții care nu împărtășesc această credință, cei mai mulți au fost femei. Conform chestionarului, pământenii cred că extratereștii sunt deghizați în insecte, animale acvatice și chiar pisici.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




