Exclusiv myTEX. Pr. prof. Constantin Necula: Care e firul de aur al întregii rezistențe românești

Exclusiv myTEX. Pr. prof. Constantin Necula: Care e firul de aur al întregii rezistențe românești

La Chicago, a avut loc sâmbătă Summitul Comunității Românești din diaspora, despre care am relatat datorită corespondenței speciale oferite myTEX.ro de Antonia Toșa, fosta noastră colegă de la „Transilvania Expres”, brașoveancă stabilită de aproape 30 de ani în Statele Unite.
Toni Toșa ne-a transmis și un interviu, la fel de special, cu pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, unul dintre invitații de onoare ai summitului.
Părintele profesor Constantin Necula, născut și crescut la Brașov, nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Antonia Toșa: Părinte Necula, care credeți că este firul spiritual care îi leagă pe români, fie că sunt acasă sau în diaspora?

Pr. prof. dr. Constantin Necula: Liturghia atât. Unde este Liturghie este și unitate și în afară de aceasta e greu să găsești un punct de reper mai important și un spațiu de manifestare mai important decât Dumnezeiasca Liturghie. Acum sigur că fiecare are confesiune sau modul său de a vedea pe Dumnezeu dar, în principiu, firul de aur al întregii rezistențe românești este dumnezeiască Liturghie. Dacă stai să te gândești în 24 de ore, de dimineață până seară, din Japonia până încoace spre coasta americană are loc de fiecare dată Liturghie din oră în oră, din 10 în 10 minute, pentru că așa a rânduit Dumnezeu să fim împrăștiați și adunați în Liturghie.

A.T.: Ați spus cândva „undeva ne‐am rupt”, unde vedeți cea mai mare nevoie de vindecare între România și diaspora?

Peste tot, că nu există un loc în care să nu fie rănită țara, avem nevoie unii de alții și trebuie să învățăm să ne strângem unii înspre alții pentru că nimeni niciodată nu o să lucreze în locul nostru. Cred că avem nevoie de mult mai multă muncă și de foarte foarte mult atenție în ceea ce facem. Din punctul meu de vedere, cred că cel mai mare dar pe care îl avem că români este faptul că acum nu suntem bine. Nouă când ne e bine facem prostii și atunci Dumnezeu ne-am îngăduit să fim într-o stare de tensiune superioară altora perioade din ultimii ani tocmai pentru a învăța să le detensionăm. Când stăm împreună ne așezăm în libertatea această de a gândi creativ în favoarea noastră.

A.T.: Cum putem încuraja tinerii din diaspora să vadă România nu doar ca pe o amintire, ci ca o parte vie a identității și a viitorului lor?

Povestindu-le România de azi, pentru că ei vin cu părinții care deja sunt plecați de ani de zile din țară și nu întotdeauna știrile care trec oceanul nici măcar în casa lor nu sunt din surse care se îi bucure. Știu eu, aducerea aminte a unei istorii, imaginea culturii, a culturii artistice românești cred că e în beneficiul lor. Ei pot să crească dacă văd frumosul din țară. Româmia este o țară frumoasă în ciuda tuturor aparențelor și a discrepanțelor care o marchează. Important este să le povestim lucrurile cu adevărat importante modelele cu adevărat importante. Dacă vrei, designul educațional la al creșterii competenței lor în a îşi iubi țara vine din faptul că țara îi iubește prima. Ei sunt mai întâi iubiți de România și apoi de părinți pentru, că într-un fel sau altul, Dumnezeu i‐a așezat în liniștea aceasta unde e un golf de spiritualitate cu totul specială și a unui golf de de bine și de bucurie. În Statele Unite ei primesc fără îndoială verificarea tuturor calităților pe care le au ca oameni. Din toată inima sper să treacă bine peste examenul acesta.

A.T.: Cum putem construi o viziune comună despre România care să includă atât pe cei care au rămas cât și pe cei care au plecat din țară?

Vorbind mai mult unii cu alții de pe poziții de egalitate. Nimeni nu este superior celuilalt. Construind, într-un fel sau altul, masa rotundă la care contăm toți și toate vocile contează. La noi superioritatea asta afișată de unii și alții n-a prins bine nicicum, și nici excluderea unora sau altora din dialog. Nici o superioritate de genul acesta nu poate crește în calitatea actului comunicării. Comunicare se face între oameni egali, ca să spunem mai cinstit nu putem fi unii mai egali decât ceilalți ori să recunoaștem unii altora calitățile și limitele noastre ori pierdem dialogul social. Dialogul nu se poate dezvolta decât în această conștiință fermă a smereniei reciproce și a smeririi continue de dragul celuilalt. A fi cu celălalt e mai mult decât orice. Țara e făcută din a fi împreună.