Expres

Eveniment inedit la Biserica din Bartolomeu

Eveniment inedit la Biserica din Bartolomeu

Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii Brașov susține în această seară un recital impresionant la biserica Sfinții Trei Ierarhi și Sf. Bartolomeu, avându-l ca invitat special pe părintele paroh Daniel Colceriu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit dr. Laurențiu Streza.
„Ultimele Şapte Cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce” este considerată a fi una dintre cele mai dramatice lucrări ale lui Joseph Haydn. În orele în care Iisus Hristos a stat răstignit pe Cruce a rostit şapte fraze celebre cărora teologii le-au dat diferite interpretări. Plecând de la cuvintele (frazele) care apar în Evanghelii Haydn, un geniu al perfecţiunii în muzica clasică, a compus în 1786 o lucrare comandată pentru Vinerea Mare, de către catedrala din Cadiz (Spania).
Părintele paroh Daniel Colceriu este cel care va rosti, în cadrul recitalului, cele cuvintele din Evanghelii.
Anul trecut, Filarmonica Braşov a oferit aceeași lucrare publicului brașovean, tot în interpretarea Gaudeamus Quartet. dar pe scena Sălii Patria, părintele Mihai Manolache fiind invitat.
Dramatica lucrare a lui Haydn este frecvent prezentată în biserici catolice și protestante, dar nu ortodoxe.

Ce a spus Mântuitorul pe Cruce

De la momentul răstignirii şi până în momentul morţii Sale, în Vinerea Mare, Iisus a stat răstignit pe cruce, pe muntele Golgota, alături de doi tâlhari. Totodată, El a rostit şapte fraze, prin unele dintre acestea arătându-şi umanitatea Sa şi împlinirea profeţiilor scripturistice.

„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 24) – este prima rostire a lui Iisus, prin care Mântuitorul se roagă pentru cei care-l lovesc şi batjocoresc, pentru toţi care nu înţelegeau în acel moment ceea ce se întâmplă.

„Femeie, iată fiul tău”. Apoi a zis lui Ioan: „Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (Ioan 19,26-27) – Iisus îi încredinţează apostolului Ioan grija pentru Maria, Maica Domnului. Este unul dintre argumentele invocate de teologi în a arăta că Maria nu a avut alţi copii, că Iisus, unicul ei fiu, s-a îngrijit de ea înainte de a muri.

„Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Luca 23, 39-43) – sunt cuvintele spuse de Iisus unuia dintre tâlharii răstigniţi alături de El. În timp ce unul dintre ei îl batjocorea, celălalt tâlhar îl ceartă, întrebându-l dacă nu se teme de Dumnezeu. Iisus îi spune acestuia că „azi vei fi cu mine în Rai”, semn că şi în ceasul al 12-lea te poţi mântui, te poţi îndrepta.

„Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” ( Matei 27, 46) – este momentul în care Iisus vorbeşte cu Dumnezeu-Tatăl din postura de Fiu al Omului, arătându-şi umanitatea Sa care a resimţit toată suferinţa crucificării.

„Mi-e sete” – sunt cuvintele lui Iisus care împlinesc profeţiile din Vechiul Testament, unde se spunea: „Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet” (Psalmi 68, 25). Totodată, aceste cuvinte arată încă o dată firea umană a lui Iisus.

„Săvârşitu-S-a” – în loc de apă, Iisus primeşte oţet, apoi rosteşte aceste cuvinte care arată că tot ceea ce trebuia să se întâmple s-a petrecut.

„Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”. Şi aceasta zicând „Şi-a dat duhul” (Luca 23, 46) – ultimele cuvinte ale lui Iisus înaintea morţii arată că Fiul îşi încredinţează „duhul” Tatălui.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare