Expres

EVALUAREA NAȚIONALĂ. Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie de astăzi

 

Elevii claselor a VIII-a intră, de astăzi, în ultima săptămână de gimnaziu şi tot până vineri se pot înscrie pentru susţinerea examenului de final de an – Evaluarea Naţională. După încheierea cursurilor, în 11 iunie, absolvenţii claselor a VIII-a intră în sălile de exmen pentru a susţine prima probă scrisă a Evaluării Naţionale – cea la Limba şi Literatura Română. În 13 iunie este programată proba la Matematică, iar în 14 iunie, elevii din clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale susţin proba scrisă la Limba şiu Literatura Maternă. Primele rezultate se afişează în 19 iunie, până la ora 12.00. Cei nemulţumiţi de notele primite vor putea face contestaţie în aceeaşi zi, între orele 14.00 – 19.00. În perioada 20-22 iunie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 23 iunie sunt afişate rezultatele finale.
De rezultatul Evaluării Naţionale depinde viitorul absolventului, teoretic. Asta pentru că media de admitere, cu care absolventul de clasa a VIII-a intră la liceu, se calculează ca medie ponderată între media Evaluării Naţionale, în proporţie de 80%, şi media anilor de gimnaziu, în proporţie de 20%. În final, media contează pentru cei care vor să prindă un loc la un liceu bine văzut în Braşov, iar adevărata concurenţă este a celor cu medii de admitere mari. Altfel, la liceu vor avea loc şi cei care iau note ruşinoase la Evaluare sau care nu se prezintă la examen.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button