Expres

EȘEC. Medicii de familie au primit doar câțiva bani în plus

 

Noua rundă de negocieri, de astăzi, dintre premierul Mihai Tudose şi vicepremierul Marcel Ciolacu cu reprezentanţii medicilor de familie s-a soldat cu un eşec, doctorii fiind hotărâţi să nu renunţe la revendicări. Ei ameninţă cu nesemnarea contractelor-cadru cu casele de asigurări de sănătate, ceea ce ar echivala cu blocarea sistemului.

După întrevederea de la Guvern, preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu a declarat că medicii de familie au primit asigurări şi promisiuni că vor fi susţinuţi să îşi facă meseria, fără să mai existe imputări şi sancţiuni în urma consultaţiilor şi reţetelor acordate pacienţilor, urmând să se modificări legislative.
Potrivit acesteia, în prezent există o discuţie cu privire la Contractul-cadru pentru 2018 și 2019: „Mergem la Casa de Asigurări ca să discutăm pe varianta noastră de contract, pentru că ceea ce am primit de la Casa Naţională este, din păcate, copiat după contractul vechi şi nu îndeplineşte niciunul dintre principiile pe care le-am solicitat domnului prim-ministru, şi anume posibilitatea de a ne practica meseria conform curriculei noastre, debirocratizare şi creşterea accesului pacienţilor la serviciile medicale. Este un draft incomplet, care aduce un plus de birocraţie faţă de noianul de birocraţie pe care-l aveam”, a precizat Rodica Tănăsescu.

Medicii de familie nu vor renunţa la proteste

Întrebată ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2018 cu situaţia medicilor de familie, dr Tănăsescu a declarat: „Dorim să oferim servicii medicale, să oferim consultaţii de medicina familiei, să facem consiliere şi prevenţie. Nu e vorba de grevă, înseamnă pur şi simplu nesemnarea altor contracte, dacă aceste contracte ar fi dezavantajoase şi nu am putea nici să ne practicăm meseria aşa cum trebuie, nici să susţinem financiar cabinetele”.

Pe de altă parte, ea a arătat că ar trebui să existe o responsabilitate a CNAS şi pentru funcţionarea aplicaţiilor informatice: „Nu am avut discuţii legate de această problemă. Sistemele informatice ale Casei funcţionează foarte prost de ani şi ani de zile. Cred că trebuie să existe o responsabilitate a Casei Naţionale pentru funcţionarea acestor aplicaţii, ele trebuie să fie chiar completate”, a mai spus Tănăsescu.

La rândul său, Sandra Alexiu, vicepreşedinte al SNMF, a declarat că, în cadrul întâlnirii de la Guvern, reprezentanţilor medicilor de familie li s-a spus că nu sunt bani: „Acum se lucrează la buget. Pentru acest an ni s-a oferit o creştere de 5%, ceea ce înseamnă câţiva bani în plus la valorile de punct, aşa cum este structurat contractul, lucru pe care nu l-am acceptat şi s-au dus să mai găsească alte soluţii. A fost evident faptul că nu se mai poate funcţiona aşa. Ne-au dat dreptate că un cabinet nu poate funcţiona cu aceste sume, că vor fi probabil falimentare cabinetele, dar deocamdată nu sunt bani”.

La nivel naţional, sunt la ora actuală peste 11.000 de medici de familie, care au pe liste peste 18 milioane de asiguraţi. Anual, aceştia acordă peste 110 milioane servicii, din care peste 55 de milioane sunt consultaţii, cee ce reprezintă aproape 70% din totalul serviciilor medicale din România.

Revendicările doctorilor și ale pacienților

Pe 15 noiembrie, aproape 1.000 de medici de familie din toată ţara şi pacienţi au protestat în faţa sediului Guvernului, iar în urmă cu două săptămâni, doctorii au pichetat sediile caselor judeţene de asigurări de sănătate, unde au şi depus un memoriu prin care aduc la cunoştinţă propriile revendicări.
Ei reclamă dezinteresul autorităţilor faţă de medicina primară şi discriminările din sistemul sanitar, acuzând şi faptul că nu au posibilitatea de a elibera anumite reţete, astfel încât bolnavii să nu mai fie nevoiţi să alerge de la un medic specialist la altul. Medicii de familie au format coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, împreună cu nouă asociații de pacienţi, prin care vor să atragă atenţia aupra problemelor cu care se confruntă această ramură a medicinii. „Membrii coaliţiei noastre cer crearea unui echilibru în finanţarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10% din FNUASS total pentru asistenţa medicală primară, faţă de 5,8% în prezent, conform recomandărilor tuturor instituţiilor internaţionale. Dorim crearea mediului propice unei relaţii funcţionale medic – familie – comunitate pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor României, prin debirocratizarea sistemului şi neîngrădirea ariei de competenţe ale medicului de familie în relaţia cu pacientul său şi în acord cu pregătirea şi realitatea medicală a secolului XXI şi cerem recunoaşterea importanţei muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor şi pacienţilor”, susţin reprezentanţii coaliţiei „Solidari pentru Sănătate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button