Expres

Eroul-martir Liviu Babeș, comemorare amplă. Lucia Hossu-Longin, printre invitați

Eroul-martir Liviu Babeș, comemorare amplă.

Primăria Brașov, în parteneriat cu Asociația „15 Noiembrie 1987″ și Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașii Eroilor „Brașov – Decembrie 1989″, organizează astăzi, 2 martie, un eveniment comemorativ pentru eroul-martir Liviu Corneliu Babeș. Brașoveanul care pe 2 martie 1989 s-a autoincendiat pe pârtia Bradul, în semn de protest împotriva regimului comunist.
„Împlinirea a 34 de ani de la tragicul eveniment petrecut pe pârtia «Bradul» din Poiana Brașov, atunci când artistul amator L.C. Babeș a ales să atragă atenția opiniei publice internaționale printr-un gest extrem, coborând pârtia pe schiuri ca o torță, este un prilej de a readuce în conștiința publică memoria celor care au făcut sacrificii de neînchipuit pentru ca noi să trăim într-o țară liberă. Liviu Cornel Babeș este, pentru brașoveni, un simbol al sacrificiului suprem, în numele unor valori esențiale, care trebuie transmise generațiilor tinere, iar astfel de evenimente contribuie la înțelegerea epocii istorice de tristă amintire care a fost comunismul“, a declarat primarul Allen Coliban.

Primele acțiuni, în Poiana Brașov

Săptămâna trecută, pe pârtia Bradul, a avut loc prima ediție a Cupei Liviu Cornel Babeș la schi. Programul evenimentelor de azi va începe cu obișnuita comemorare de la crucea de pe Pârtia Bradul din Poiana Brașov, la ora 11.30. Urmată de ceremonia religioasă și depunerea de coroane de la placa memorială amplasată la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Poiana Brașov.
De la ora 15:00, la Banca de Cultură Apollonia, de pe str. Michael Weiss nr. 22, vor avea loc mai multe evenimente artistice și culturale destinate păstrării în memorie a gestului suprem al eroului-martir al Brașovului.



Evenimente diverse la Banca de cultură Apollonia

Eroul-martir Liviu Babeș, comemorare amplă.
Moment artistic muzical special creat pentru acest eveniment, susținut de folkistul și poetul Ioan Pop;
Discursuri invitați: Octav Bjoza – președintele Uniunii Foștilor Deținuți Politici, Marius Boieriu – președintele Asociației „15 Noiembrie 1987″, Vasile Mardare – președintele Asociației Luptătorilor, Răniților și Urmașii Eroilor „Brașov – Decembrie 1989″, precum și alți invitați care l-au cunoscut pe L.C. Babeș;
Conferință susținută de Lucia Hossu-Longin, cunoscuta jurnalistă de televiziune, realizatoarea documentarului „Memorialul durerii“ și autoarea cărții cu același nume;
Prelegerea „Luptând împotriva comunismului prin autoincendiere. Martiri est-europeni​“, susținută de conferențiar dr. Carmen Gheorghe, Universitatea Transilvania din Brașov;
Prezentarea eroului Liviu Cornel Babeș și a cărții „Martirul”, reeditată cu ocazia acestui eveniment, aparținând autorului brașovean Mircea Brenciu. Prezentarea va fi susținută de scriitorul Iulian Cătălui, Uniunea Scriitorilor din România, în prezența autorului;
Vernisajul expoziției „Liviu Cornel Babeș“, cuprinzând câteva zeci de picturi, lucrări de grafică și sculpturi ale artistului brașovean, prezentate de curatorul Andreea Pocol;
Prezentare susținută de actorul Silviu Dudescu și proiectarea filmului documentar-ficțional „Grota cu Măști”, inspirat din cea mai cunoscută pictură a artistului L.C. Babeș, cu același nume;
Expoziție de artă digitală dedicată lui L.C. Babeș, realizată de artistul brașovean Gheorghe Iosif. Curator Andreea Pocol.

Expozițiile vor putea fi vizitate astăzi, între orele 15:00 și 19:00, iar vineri și duminică în intervalul orar 17:00 – 20:00.

Despre gestul lui L. C. Babeș citiți aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] brașoveană, cum ar fi, de exemplu, Junii Brașovului sau organizarea de evenimente pentru comemorarea eroului Liviu Corneliu Babeș. Însă, date fiind exemplele, pare ciudat că e nevoie de un fond de urgență pentru evenimente […]

Citeşte şi...
Close
Back to top button