EN 2021. Tot ce trebuie să știți pentru un examen reușit. Candidații vor primi 10 pagini cu subiecte (DOCUMENT)
Evaluarea Națională 2021 pentru absolvenții clasa a VIII-a începe marți, 22 iunie, cu proba la Limba și literatura română, urmată, în 24 iunie, de examenul la Matematică. Proba la limba maternă (pentru candidații care au studiat într-una dintre limbile minorităților naționale) va avea loc loc în 25 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 4 iulie.
La Evaluarea Națională 2021 s-au înscris 131.177 din cei 146.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Din cei 4.226 de elevi înscriși în clasa a VIII-a în unitățile școlare gimnaziale din județul Brașov la data finalizării cursurilor, 3.775 au fost înscriși la Evaluarea Națională în cele 100 de centre de examen. Cu mici excepții prevăzute de metodologie, cei mai mulți candidați vor susține acest examen în unitățile școlare unde au absolvit clasa a VIII-a. 471 de elevi nu au fost înscriși, fie că nu au promovat clasa a VIII-a, fie că vor opta pentru un loc în învățământul profesional sau dual, părinții acestora din urmă exprimându-și în scris această opțiune.
O premieră la examenul de Evaluare Națională 2021 este formatul testului. Pentru prima dată, absolvenții clasei a VIII-a vor avea de rezolvat subiecte inspirate de testele PISA care constau, și la Limba română, și la matematică, într-o broșură de 10 pagini cu subiecte care trebuie rezolvate și completate acolo, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul. Odată cu broșura cu subiectele candidații vor primi și foi ștampilate pentru ciornă. Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru. Printre alte noutăți sunt: eliminarea triajului, eliminarea obligativităţii panourilor de plexiglas, posibilitatea de a crea construcţii pe foaie pentru examenul de Matematică – geometrie, posibilitatea de a sublinia texte pentru examenul de Limba şi literatura română, de-a face corecturi, 15 minute în plus pentru completarea datelor personale de identificare în casete.
Mai jos aveți subiectele și baremele de evaluare și de notare de la simularea Evaluării Naționale care a avut loc în martie.
Subiectul la Limba și literatura română
Baremul de evaluare și de notare
Subiectul la Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară
Baremul de evaluare și de notare pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară
Ministerul Educaţiei a publicat un ghid destinat elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională 2021 și părinţilor acestora, cu informații despre desfășurarea examenului, în condiții de pandemie.
Accesul în școală și principalele măsuri anti-COVID luate pentru Evaluarea Națională 2021
Organizarea accesului în unitatea de învăţământ se face prin stabilirea circuitelor funcţionale prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure “trasee prestabilite” de intrare, de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzătoare între persoane.
Accesul şi fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în instituţia de învăţământ de către persoane desemnate de către conducerea unităţii de învăţământ/comisia de examen.
Intrarea se poate face prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de candidați. În cazul în care această separare nu este posibilă, este necesară respectarea distanţării fizice de minimum 1 m între persoanele care intră în centrul de examen. Căile de acces (de tip poartă sau uşă) vor fi menţinute deschise în timpul primirii candidaților pentru a limita punctele de contact.
Vor fi evitate staționarea în fața unității de învățământ și formarea de grupuri mari de candidați în curtea școlii.
La intrare, după dezinfectarea mâinilor și primirea unei măști, candidații vor fi îndrumaţi direct în sălile de examen.
În centrele de examen vor exista echipamente și materiale de protecție.
Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.
În sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri.
În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă.
Fiecare persoană care intră în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare.
Sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini.
În incinta centrului de examen se va purta obligatoriu masca de protecție.
Colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.
Este interzis schimbul de obiecte personale.
Centrele de examen vor beneficia de asistență medicală.
Este permis accesul în sala de examen cu obiecte personale?
Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare (manuale, dicționare, notițe) care să fie folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Se interzice intrarea în sala de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete. Candidații trebuie să le lase în sala stabilită de comisie în acest scop, iar dacă refuză nu sunt primiți în examen.
Excepții:
Candidații diagnosticați cu diabet și care au primit aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale pentru monitorizarea valorilor glicemiei pe durata examenului au acces în sala de examen cu telefonul mobil, glucometru/pompă de insulină, dacă nu există un alt sistem de monitorizare a nivelului glicemic.
În cazul precizat anterior, telefonul va rămâne pe catedră, sub stricta supraveghere a unui profesor asistent, care are obligația de a se asigura că acesta nu reprezintă mijloc de comunicare ce ar permite conectarea la internet/rețele de socializare, pentru a fi utilizat în rezolvarea subiectelor, efectuarea calculelor, comunicarea cu alte persoane.
Candidaților menționați li se vor permite, pe parcursul desfășurării probelor de examen, verificarea valorilor glicemiei, consumul de alimente și, după caz, administrarea dozei de insulină.
Când începe și cât durează examenul?
Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 8.00 până la ora 8.30.
Examenul va începe la ora 9.00.
Timpul de redactare a subiectelor este de 120 de minute și se calculează după completarea casetei de identificare.
Astfel, elevii vor avea 15 minute să își completeze datele și abia apoi începe să curgă cronometrul pentru cele 120 de minute. Aceasta este o noutate la Evaluarea Națională 2021.
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale 2021, în baza procedurii cu privire la sigurarea condițiilor de egalizare a șenselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Care sunt pașii ce trebuie urmați odată aflați în sala de examen?
Candidații la Evaluarea Națională 2021 vor fi dirijați de către asistenți direct către locul destinat, în sala de examen, unde vor fi așezați cîte unul în bancă, alfabetic.
În intervalul 8.30 – 9.00, candidații vor fi legitimați și li se va explica modul de desfășurare a probei.
Începând cu ora 9.00, candidații la Evaluarea Națională 2021 vor primi broșura cu subiecteleși hârtie ștampilată pentru ciornă.
Candidații vor completa caseta de indentificare (în maximum 15 minute), iar asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta.
La probele scrise de la Evaluarea Națională 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini, dacă este cazul. Broşura se va preda la finalul probei, întrucât conţine subiectele şi rezolvările acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor.
Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.
Pentru proba de la Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen. Se intezice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc numai colile distribuite de asistenți.
La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuţa de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuţă şi scrierea în dreapta căsuţei a literei asociate răspunsului considerat corect.
La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opţiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X şi marcarea cu X a răspunsului considerat corect.
La proba de Limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, iar în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei nu se consideră semn particular delimitarea propoziţiilor în frază.
La proba de Matematică, un răspuns de la subiectul I sau de la subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală şi încercuirea altui răspuns considerat corect.
La figurile de la Matematică sunt permise marcajele pe figură şi completarea figurilor cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră.
La proba de Matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion negru sau stilou/pix de culoare albastră) în spaţiul pus la dispoziţie pentru rezolvarea problemelor.
Reguli pentru elevi
Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicarea între candidați sau cu exteriorul.
Încălcarea regulilor menționate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba în cauză.
Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.
Se pot preda lucrările înaintea expirării timpului acordat pentru examen?
Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de exemen cel mai devreme după o oră de la începerea rezolvării subiectelor.
Candidații nu părăsesc sala de examen cu subiectele, având obligația să predea borșura care conține atât subiectele, cât și rezolvarea acestora.
Rezultatul contestațiilor afectează nota obținută inițial?
Comunicarea rezultatelor obținute la examen se face anonimizat, respectând Regulamentul general privind protecția datelor personale, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.
Candidaţii care depun/ transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreștere.
În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.
Sfaturi pentru elevi în ziua examenului
Asigură-te că ai la tine: actul de identitate, stilou/pix de culoare albastră, creion, gumă de șers, riglă, apă, șervețele!
Când primești broșura, citește subiectele pentru a te familiariza cu ele, apoi citește din nou, în întregime, toate subiectele și folosește cel puțin 5 minute pentru a te obișnui cu cerințele!
Identifică tipul de cerințe specific fiecărui subiect și concentrează-te să înțelegi cerința feicărui subiect. Alege să începi cu subiectul pe care îl stăpânești cel mai bine și fă-i acestuia, în minte sau pe ciornă, un plan schematic de rezolvare!
Repartizează pe ciornă timpul pentru fiecare subiect. Urmărește să te încadrezi în timpul pe care ți l-ai propus, păstrând o rezervă de timp pentru a citi și a corecta la final, dacă este cazul!
În situația în care constați că există riscul de a depăși durata de timp alocată subiectului la care lucrezi, este preferabil să închei fraza și să continui cu alt subiect!
Rezervă-ți 10-15 minute la final pentru citirea și verificarea întregii lucrări!
Important de știut:
Absolvenţii învăţământului gimnazial care au fost în izolare/carantină sau care din alte motive, justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a pot susţine probele examenului în etapa specială.
Potrivit ghidului Ministerului Educației, dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie 2021.
Calendarul examenului de Evaluare Naţională 2021
22 iunie 2021 Limba şi literatura română – probă scrisă
24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluţionarea contestaţiilor
4 iulie – Afişarea rezultatelor finale
Etapa specială a examenului de Evaluare Naţională 2021
28 iunie – 2 iulie – Înscrierea la evaluarea naţională
5 iulie – Limba şi literatura română – probă scrisă
6 iulie – Matematica – probă scrisă
7 iulie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
9 iulie -(până la ora 12:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
9 iulie (ora 14:00 – ora 20:00) – Depunerea contestaţiilor
10 – 11 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
12 iulie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor (după ora 12.00)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.