Emmanuel Macron spune că țările UE care refuză migranții ar trebui date afară din Schengen
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că țările UE care nu dau dovadă de solidaritate în privința gestionării migranților ar trebui să fie excluse din Spațiul european de liberă circulație Schengen, scrie publicația Politico.eu.
„Țările care nu vor mai mult Frontex sau mai multă solidaritate vor părăsi Schengen. Ţările care nu vor mai multă Europă nu se vor mai atinge de fonduri structurale”, a spus președintele francez în conferința de presă susținută la finalul summitului european informal de la Salzburg, desfăşurat zilele trecute, care a avut ca principale teme pe agendă migraţia şi negocierea Brexitului. Macron s-a referit la o propunere a Comisiei Europene de suplimentare a efectivelor Frontex (Agenţia europeană comună de protecţie a frontierelor), de la 1.600 la 10.000 de agenți, pentru consolidarea frontierelor externe ale blocului comunitar. Planul Comisiei a fost criticat de premierul Ungariei, Viktor Orban, care, într-o declarație făcută luni în fața parlamentului de la Budapesta, a spus că „Nu vom renunța la dreptul nostru de a ne apăra graniţele, nimeni nu ne poate lua câtuşi de puţin din acest drept”.
Viktor Orban a refuzat de asemenea să primească solicitanți de azil în cadrul programului de redistribuire a acestora la nivel UE, în pofida faptului că o decizie a Curţii Europene de Justiţie îl obligă să accepte cota de refugiați. Și alte țări est-europene, inclusiv Cehia şi Slovacia, se opun planului privind Frontex, însă comentariile lui Macron par să-l fi vizat pe Orban, notează Politico.eu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.