Expres

Eminent chirurg elvețian, Cetățean de Onoare al BRAȘOVULUI

  • IMG_1272_234724.JPG
  • IMG_1275_234726.JPG
  • IMG_1299_234721.JPG
  • IMG_1262_234722.JPG
  • IMG_1280_234725.JPG
  • IMG_1294_234727.JPG
 

Intervenția chirurgicală în premieră națională, gastric bypass robotic, ce trebuia să aibă loc ieri la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, folosind robotul da Vinci Si a fost amânată din motive tehnice.
Invitat special la această intervenție a fost chirurgul Philippe Morel (foto 1, centru), Cetățean de Onoare al Brașovului și profesor onorific al Universității „Transilvania”. Prof. dr. Philippe Morel este un chirurg de renume mondial, autorul primului transplant intestinal din lume între gemeni monovitelini (pacienți români din Brașov), cu o contribuție deosebită la progresul chirurgiei de transplant la nivel mondial (ficat, rinichi, pancreas, intestin și cluster multiorgan, promotor al chirurgiei robotice, LESS și al nanotehnologiilor.

Chiar dacă nu a efectuat intervenția, profesorul Morel nu a făcut degeaba drumul la Brașov, pentru că a primit, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc chiar în sala de conferinţe a spitalului, titlul de cetățean de onoare al Brașovului (acordat din anul 2014). Primarul George Scripcaru s-a dus pentru a-i înmâna certificatul. „Este o plăcere deosebită pentru mine să îl revăd pe domnul profesor, mă bucur foarte mult că am această ocazie și că suntem din nou împreună. […] Doresc să îi înmânez diploma de Cetățean de Onoare domnului prof. dr. Philippe Morel, în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă în viața medicală din Brașov, titlu a fost stabilit de către Consiliul Local, în urma propunerii pe care am făcut-o cu ceva timp în urmă”, a declarat primarul George Scripcaru.

„Sunt foarte bucuros să mă aflu din nou la Brașov, pentru că relația dintre Brașov și Geneva a început acum 19 ani, cu cei doi frați gemeni brașoveni pe care i-am transplantat la Geneva. De atunci ne leagă o prietenie de lungă durată. Mai mulți membri ai echipei mele de la Geneva au venit aici și au lucrat împreună cu dr. Moldovan (nota red.- dr. Bogdan Moldova, chirurgul-şef al Spitalului Sf. Constantin, foto 1, primul din dreapta), un pionier în domeniul chirurgiei nu doar în România, ci și în Europa de Vest și Centrală, un promotor al noilor tehnici chirurgicale, un lider. Acum trei ani, când m-am întâlnit cu domnul primar, am fost încântat de acordarea titlului de Cetățean de Onoare al acestui oraș minunat. La vremea respectivă, mi-am luat angajamentul să contribui în continuare la dezvoltarea chirurgiei. […] Mulțumesc în mod special domnului primar pentru prezența sa astăzi aici, mulțumesc pentru titlul acordat, care mă onorează în mod deosebit, și îmi reafirm angajamentul de a răspunde mereu solicitărilor medicilor de aici de la Brașov; sunt nerăbdător să revin la Brașov”, a spus profesorul Morel.

Citiți și:

BRAŞOV. Doi tineri avocaţi, fraţi gemeni, subiecţii unei premiere mondiale


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare