Expres

Elena Băsescu s-a angajat în presă

Elena Băsescu s-a angajat în presă. Fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu s-a angajat la Aleph News, trustul de presă deţinut de Adrian Sîrbu.

Fosta europarlamentară Elena Băsescu (42 de ani) a ajuns deja în redacţie azi, 4 ianuarie, aflându-se în prezent în perioada de acomodare.

Ar urma să scrie ştiri, alături de colegii redactori.

Elena Băsescu s-a angajat în presă. Elena Băsescu a fost europarlamentar între 2009 şi 2014. În 2016 s-a angajat la Camera de Comerţ şi Industrie, la departamentul de Relaţii Internaţionale.

În decembrie 2020, a candidat la alegerile parlamentare, deschizând lista PMP Constanţa pentru Camera Deputaţilor.

Cu toate acestea, PMP nu a reuşit să atingă procentul necesar pentru a intra în Parlament.

Elena Băsescu e divorțată și are trei copii.

Traian Băsescu i-a donat anul trecut vila din Mihăileanu pe care o primise pe vremea când era primarul Capitalei. Imobilul a ajuns în posesia fostului președinte în 2002 ca locuință de serviciu. Anterior fusese închiriat de Ambasada Germaniei la București. În 2003 Traian Băsescu a cumpărat vila și a plătit pentru ea 19.000 de euro.

În declarația de avere din 2022 a fostului președinte al României, această vilă nu se mai regăsește printre proprietățile deținute de Traian Băsescu. Potrivit Jurnalul, acesta i-a donat imobilul, care acum valorează 158.000 de euro, fiicei sale mai mici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

De ce nu? Daca ”lucreaza” in ”presa” scrisa sau vorbita, otrepe ca tapalaba, prelipceanu, gadea, radu tudor, badea, tuciurlescu, … de ce nu ar ”lucra” si redusa asta? Sa fie menajeria completa.

11 luni în urmă

[…] Elena Băsescu nu și-a dat seama că are nevoie de îngrijiri medicale, însă, la câteva ore distanță de […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare