Expres

Efectele cutremurului de astăzi din Oltenia / Arafat: „Panica e posibil să fie ucigătoare”

Efectele cutremurului de astăzi din Oltenia. Seismul a avut 5,7 grade pe scara Richter, fiind urmat de mai multe replici. Detalii, AICI și AICI.

Într-o conferință de presă, Raed Arafat, șeful DSU, a prezentat efectele cutremurului de astăzi din Oltenia.

„Avem efecte în 6 localități din trei județe. Au fost peste 50 de apeluri de urgență. Se refereau la fisuri sau elemente căzute, elemente din construcții. De asemenea, au fost câteva atacuri de panică.

În județul Gorj, în 3 localități au fost efecte. Vorbim de fisuri la mai multe imobile, inclusiv la Primărie și Prefectură. Au fost 5 persoane cu atacuri de panică și două rănite. Există 7 case cu fisuri. Acolo unde sunt fisuri, o să fie o evaluare din partea experților din construcții. Au fost semnalate 15 avarii la coșuri de fum.

În județul Dolj avem elemente de construcții căzute la sediul Poliției de frontieră, la Calafat.

La Mehedinți nu sunt efecte grave, nu avem victime, doar persoane cu atacuri de panică și doi răniți”, a detaliat Raed Arafat.

„Panica e posibil să fie ucigătoare”, a mai relatat Raed Arafat, care i-a îndemnat pe oameni să își instaleze pe telefon aplicația IGSU și să citească instrucțiunile de pe platforma FIIPREGATIT.RO.

„Revin la instrucțiunile IGSU. Mesaje Ro-Alert nu se dau înainte de cutremur. Vă recomandăm aplicația de pe google, dar să intrați și pe portalul FIIPREGATIT.RO”, a subliniat șeful DSU.

Surpriză…

Constantin Ionescu, directorul Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP), a declarat în aceeași conferință de presă că este o surpriză și pentru specialiști valul de cutremure din Oltenia: „Ieri a fost un cutremur de 5,2 grade, la 10 kilometri. Azi, după 16 replici, s-a produs la 10 km distanță un seism de 5,7. Nu s-au produs cutremure decât foarte rar. Este pentru noi o surpriză că zona respectivă s-a activat. Mișcarea faliilor a fost pe verticală, deși ele sunt un tandem de cutremure. Seismul poate fi un frate a celuilalt”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] raport al IGSU arată că zona seisimică Vrancea ar putea produce un cutremur de maxim 8.1 grade. Pagubele produse de un astfel de cutremur ar depăși dezastrul din […]

1 an în urmă

[…] Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a declarat la TVR Info că echipele de salvare iau în calcul și cel mai negru scenariu. Anume pregătesc și scenariul în care se va produce un seism de 8… Citeşte mai mult »

Back to top button