Expres

EFECT. Profesorii cer acelaşi „tratament” salarial ca medicii

 

La scurt timp după ce premierul Victor Ponta a anunţat că salariile medicilor vor creşte cu 25% de la 1 octombrie, sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au solicitat şi ei majorarea salarială. „Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” salută decizia Guvernului de a majora salariile în sistemul sanitar din această toamnă şi solicită ca de acelaşi tratament să beneficieze şi angajaţii din învăţământ. În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că Educaţia şi Sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu Primul-ministru pentru a stabili şi majorările din Educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al Preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor?!”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE „Spiru Haret”.

Ameninţă cu greva

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” avertizează membrii Guvernului că majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la „o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar”. Orice întârziere în asigurarea unei creşteri salariale substanţiale în sistemul educaţional va genera efecte negative în anii următori, care cu greu vor mai putea fi remediate, mai spun sindicaliştii din învăţământ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button