Echipa Universității Transilvania, vicecampioană la Formula Student Poland
Echipa Universității Transilvania, vicecampioană la Formula Student Poland
La prima participare la Formula Student Poland, echipa de studenți BlueStreamline a urcat pe podiu,
Sezonul 2024 al Formulei Student a regăsit echipa Universității Transilvania din Brașov într-un tur de forță, BlueStreamline fiind înscrisă în patru competiții internaționale, dintre cele 10 la care s-a calificat.
„Deși sezonul 2023 în care echipa a fost triplă campioană a părut o minune sau poate o întâmplare, în 7 august 2024 BlueStreamline a început în forță, confirmându-și valoarea și redevenind campioană absolută Formula Student Spain!”, spun reprezentanții Universității.
Echipa a concurat cu cel de-al 15-lea monopost, BS24, un monopost construit de la zero de 24 de studenți din diverse facultăți ale universității, coordonați de profesorul Mihai Comșiț.
De asemenea în Spania, pe Circuitul de Catalunya, BlueStreamline a mai dus pe lângă BS24 alte 2 monoposturi, BS16 și BS09, pentru a participa în Classic Cup FormulaStudentSpain 2024, un eveniment organizat cu echipe de Alumni.
Victoria răsunătoare și de necontestat a echipei BS24 a fost completată de argintul obținut de BS16 (construit în 2016) și de bronzul obținut de BS09, prima mașină construită de echipă în 2009. Monopostul BS09, primul construit de echipă în urmă cu 15 ani, a obținut și premiile: Most Spectacular Car și Classic Car.
Formula Student Alpe Adria din Croația a fost o etapă dificilă, unde echipa a participat la un concurs extrem de greu, cu numeroase echipe valoroase și unde lupta a fost foarte strânsă. Clasarea finală pe poziția 6 Overall a fost superioară poziției 9 Overall obținută în 2023. Organizatorii concursului din Croația au adus pe podium echipa BlueStreamline pentru un premiu special – Echipa cu cea mai bună bucătărie și cu cei mai ospitalieri studenți.
Cea de-a treia competiție a sezonului a supus echipa unei experiențe inedite, echipa participând pentru prima oară la Formula Student Poland.
După o săptămână la Autodrom Slomczin BlueStreamline a devenit vicecampioană Formula Student Poland, pe baza rezultatelor obținute (Cost Report P3, SkidPad P3, Accelerație P2, Eficiență P2, Anduranță P2).
Urmează etapa de la Dej, Formula StudentBalkans, spre care echipa pornește astăzi.
Echipa BlueStreamline beneficiază de sprijinul financiar al Universității Transilvania din Brașov și al unor firme private din Brașov, care încurajează astfel studenții să își materializeze ideile inovatoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.