Echipa de salvare a României a găsit o familie sub dărâmături, în Turcia
Echipa de salvare a României a găsit o familie sub dărâmături, în Turcia. Ei au reușit salvarea părinților, dar copilul era decedat, din nefericire.
„Echipa României de căutare-salvare, RO-USAR, care acționează în acest moment în orașul Antakya, a reușit identificarea și recuperarea de sub dărâmături a unei familii (2 adulți și un copil).
Cei doi adulți sunt în viață și au fost transportați la ambulanță. Însă din nefericire copilul a fost găsit decedat”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Misiunea de recuperare a familiei a avut loc în cooperare cu autoritățile locale.
Clădirea sub care au fost prinse victimele era prăbușită complet. Din spusele localnicilor, aceasta ar fi avut 9 etaje.
Salvatorii români se află în permanentă legătură cu autoritățile turce, reprezentanții AFAD (Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și a Situațiilor de Urgență), fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acțiune a intervenției echipelor venite în sprijin.
Mai multe date – aici.
Vezi și:
Șapte zile de doliu național în Turcia / Peste 4.000 de persoane decedate
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.